Exceptions to Rules Against Corruption

<--

„Noua eră a responsabilităţii”, propusă de Barack Obama, s-a împotmolit deja în „excepţiile” de la propriile reglementări pe care s-a văzut nevoit să le accepte în cazul unor colaboratori apropiaţi. El acceptă membri ai Cabinetului cu taxe neplătite – o faptă impardonabilă pentru politicienii americani –, dar şi excepţii de la interdicţia instituită în prima zi a preşedinţiei, ca foşti lobbyşti să nu fie primiţi în Administraţia sa pentru a lucra în acelaşi domeniu în care au făcut lobby în ultimii doi ani.

Luni, noul preşedinte s-a declarat „absolut alături” de senatorul democrat Tom Daschle, pe care îl doreşte încă secretar la Sănătate, deşi la audierile lui în Senat s-a descoperit că el nu şi-a achitat taxe federale în valoare de 128.000 dolari. Astfel, Obama s-a văzut nevoit să accepte încă un compromis de la linia lui intransigentă, în favoarea colaboratorului său, care le declarase senatorilor că „regretă profund” faptul că are datorii fiscale neplătite. Îngăduinţa preşedintelui survine celei arătate secretarului Trezoreriei, Timothy Geithner, în cazul căruia audierile în Senat au dezvăluit taxe neplătite în valoare de 35.000 dolari, dar şi faptul că a avut angajată o menajeră care, vreme de trei luni, nu avusese drept de muncă în SUA.

„Cea mai amplă reformă etică din istorie” pe care a promis-o noul preşedinte democrat în campanie a fost ştirbită în primele zile ale preşedinţiei sale, când purtătorul său de cuvânt, Robert Gibbs, a explicat că foşti lobbyşti vor fi primiţi în Cabinetul său, datorită calităţilor lor profesionale excepţionale.

În prima zi a preşedinţiei, Obama dăduse un ordin potrivit căruia nimeni nu poate lucra în Administraţia sa în acelaşi domeniu în care a desfăşurat activitate de lobby. Cum regula era aplicabilă până şi angajaţilor din agenţiile federale, presa a descoperit şocată trei nominalizaţi pentru funcţii proeminente în executiv care au fost lobbyşti. William J. Lynn, adjunct al secretarului Apărării, a reprezentat interesele corporaţiei Raytheon care produce sisteme de apărare, William V. Corr, secretarul adjunct la Sănătate, a făcut lobby împotriva producătorilor de tutun (aflaţi în „război” cu autorităţile federale), iar Mark Patterson, adjunct la Trezorerie, a fost reprezentantul Goldman Sachs. Potrivit The New York Times, consilierii lui Obama au justificat acceste nominalizări prin faptul că cei trei aduc Executivului „calificări şi experienţă excepţionale” şi că excepţia făcută în cazul lor este „minimă”, dacă este raportată la sutele de posturi din aparatul administrativ unde foştii lobbyşti nu vor mai avea acces.

Deşi s-a lăudat, în timpul campaniei, că nu acceptă bani de la organizaţii de lobby propriu-zise, Obama a acceptat donaţii de la bogaţii care angajează… lobbyşti. Pe lângă valul de donaţii de la muncitori, profesori şi alţi slujbaşi mărunţi care au oferit sume sub 100 dolari, sumele-record strânse de actualul preşedinte au provenit de la 79 de oameni foarte bogaţi (cel puţin cinci miliardari), scrie The Washington Post.

Aceştia nu au avut voie să doneze ei înşişi mai mult de 2.500 dolari, dar şi-au folosit influenţa pentru a crea „reţele de donatori”. Între aceste 79 de nume se numără 18 case de avocatură din Washington, investitori de pe Wall Street, proprietari imobiliari din Chicago şi antreprenori din Silicon Valley, care au permanent lobbyşti pe statul de plată. Din această pricină, unii membri ai Partidului Democrat consideră că lui Obama îi va fi greu să-şi încropească echipa executivă fără „excepţii” de la regulile dure anticorupţie, pentru că foarte mulţi oameni calificaţi în diferite domenii au legături cu organizaţiile de lobby.

„Liderii noştri au deschis larg uşile Congresului şi Casei Albe pentru o armată de lobbyşti din Washington care au transformat guvernarea noastră într-un joc pe care numai ei ştiu să-l joace” – Barack Obama, în campania electorală din 2008

About this publication