Peace between Israel and Palestine – a Task Too Difficult for Obama?

<--

Orientul Mijlociu este o regiune bantuita de fantomele liderilor de state si Guverne care au incercat sa gaseasca o cale de rezolvare a conflictului israeliano-palestinian. Presedintele american Barack Obama este ultimul care isi pune speranta intr-o solutie pe placul ambelor parti.

Si de ce nu ar reusi? In definitiv este vorba despre un presedinte admirat pe plan international, spre deosebire de predecesorul sau; un presedinte aparent capabil sa sesizeze nunatele si complexitatile acestei regiuni si, mai ales, un presedinte care crede in diplomatie si are o imagine deosebit de buna in randul lumii arabe si musulmane, subliniaza The Guardian.

In plus, momentul pare potrivit: este pentru prima data cand mari parti din lumea araba au un interes comun in ceea ce priveste Israelul.

Arabia Saudita si altii se tem de Teheran mai mult decat de Tel Aviv, asa ca ar fi dispusi sa ingroape disputele cu Israelul daca asta conduce la o actiune unita, internationala, impotriva ambitiilor nucleare ale Iranului. Sa fie oare posibil ca Obama sa aduca pacea in Orientul Mijlociu?

Nu este chiar o sarcina imposibila, insa liderul american ar avea de rezolvat mai intai, pentru ca pacea sa aiba o sansa, o chestiune aparent fara solutie.

Obama si palestinienii cer o inghetare completa a constructiilor de colonii israeliene in terenurile ocupate de Israel, colonii ilegale conform legii internationale.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu nu crede insa in stoparea completa a colonizarii, desi, prezent la Londra zilele acestea, a sugerat o pozitie care s-ar apropia de cea a liderului american – macar cateva constructii sa fie ridicate, intrucat copiii colonistilor au nevoie de gradinite si scoli.

N-ar fi vorba de noi colonii, a spus Netanyahu, “este foarte diferit de ocuparea terenurilor … Nu vom expropria noi terenuri suplimentare”.

Este posibil ca acesta sa fie un punct de plecare pentru o rezolvare a impasului – daca se decide, sa zicem, la o inghetare timp de un an a colonizarii, cu exceptia unor imobile absolut necesare.

Insa ramane refuzul palestinienilor de a incepe orice discutie inainte de un inghet complet. Daca totusi Washingtonul insista, ar putea ceda intr-un final, insa ar fi un inceput incomod pentru un nou proces de pace.

Comparativ cu Israelul, Obama va fi cel care a “cedat”, va parea slab, incapabil sa convinga un aliat dependent sa ii faca pe plac. Este o pierdere de putere din partea unul lider care are nevoie ca ambele parti sa se teama de el pentru a obtine rezultate.

Si ar mai fi un obstacol, de aceasta data din partea israelienilor. Insistenta lui Netanyahu pe cresterea “naturala” a coloniilor este o falsa cedare.

Cu subventii uriase, aceste colonii cresc cu un niveld e trei ori mai mare decat orice asezare din Israel, iar granitele coloniilor se extind mult in afara regiunilor construite.

Palestinienii sunt prinsi in zone in continua micsorare, intre zidul de securitate din Cisiordania, strazile doar pentru colonisti si zonele militare.

Sa admitem totusi ca Obama trece peste toate aceste obstacole si incep negocierile de pace. Cea mai buna abordare ar face problema inca si mai complicata, la o prima vedere.

In ultimele doua decenii, avocatii solutiei celor doua state au incercat sa reduca scara problemei, reducand procesul de pace la reversarea efectelor ocupatiei din 1967, lasand palestinienii stapani pe pamantul pe care l-au pierdut.

Insa asta inseamna sa pretinzi ca acest conflict a inceput in 1967. Conflictul dateaza, in fapt, de la fondarea Israelului in 1948, daca nu de la sosirea primilor evrei hotarati sa-si reconstruiasca tara, in ultimii ani ai secolului XIX, scrie publicatia citata.

Poate ca eforturile consecutive facute pana acum au esuat tocmai pentru ca au evitat problema centrala, a anului 1948.

Poate ca pacea va veni doar dupa ce se confrunta cele mai grele probleme: deposedarea palestinienilor, fortati sa devina o natiune de refugiati, si dorinta ce a stat la baza crearii Israelului, dorinta evreilor, dupa doua mii de ani de exil, sa traisca intr-un stat propriu.