Cel mai prestigios premiu al lumii a mers vineri la cel mai cunoscut politician al lumii – presedintele american Barack Obama. Si aici se termina superlativele. Pentru ca, oricat ai admira munca depusa de primul afro-american la Casa Alba in primele noua luni de mandat, e greu sa gasesti actiuni concrete care sa-i justifice premiul acordat de comitetul norvegian.
E suficienta o scurta privire pe harta lumii pentru a vedea ca de la 20 ianuarie incoace, niciunul dintre conflictele (inghetate sau fierbinti) nu s-a rezolvat. Pentru a numi doar cateva la intamplare, Coreea de Nord, Transnistria, cele doua razboaie conduse de americani in Irak si Afganistan, si cate altele. Si atunci unde este realizarea pentru care a fost ales Obama dintre peste 200 de nominalizati?
Sunt doua explicatii posibile pentru decizia comitetului Nobel. Una – ca aceste premii au la baza o judecata pur subiectiva, iar membrii comitetului au suferit o brusca indragostire de presedintele american, la fel ca intreaga lume, de altfel.
Explicatia comitetului Nobel da ceva indicatii in acest sens: “Foarte rar s-a intamplat ca o persoana sa capteze atentia lumii in aceeasi masura ca Obama si sa ofere oamenilor speranta pentru un viitor mai bun”. Charisma lui Obama, e limpede, straluceste la fel de puternic peste tot.
A doua explicatie – ca si in cazul altor premii (Yasser Arafat in 1994, alaturi de Shimon Peres si Yitzhak Rabin, Mihail Gorbaciov in 1990) – este ca Nobelul merge in Biroul Oval in speranta ca actiunile pacificatoare viitoare ale lui Obama vor aduce pacea in lume. Este o distinctie acordata acum, in urma unor proiectii de viitor. Ca o investitie in actiuni pe termen lung, care ar urma sa aduca un profit foarte mare peste cativa ani.
Comitetul norvegian ofera o justificare si pentru aceasta varianta: “Diplomatia lui este fondata in conceptul ca aceia care sunt in pozitia de a conduce lumea fac asta pe baza valorilor si atitudinilor care sunt impartasite de majoritatea populatiei lumii”.
“Eforturile lui extraordinare de a intari diplomatia internationala si cooperarea intre popoare” i-au adus aceasta distinctie.
E drept, Obama s-a exprimat, in aprilie, la Praga, pentru “angajamentul Americii de a cauta pacea si securitatea unei lumi fara arme nucleare”. Un scop nobil, demn de un Nobel. Cu atat mai mult cu cat vine din partea liderului unei tari care detine cel mai mare arsenal nuclear de pe pamant.
Nu este insa nici primul, nici ultimul lider international care isi ia angajamentul de a denucleariza lumea.
Mai mult, au mai incercat si altii sa rezolve dosarul nuclear iranian si sa aduca pacea in Orientul Mijlociu. Ca sa nu mai vorbim de incalzirea climatica, o amenintare la adresa pacii pe pamant la fel de mare ca si armele nucleare.
Pe de alta parte, Obama a reusit sa deschida, desi timid, dialogul cu lumea musulmana si sa preseze pentru un nou ton in diplomatia internationala. Este o mare realizare pentru cineva care in urma cu cinci ani era un necunoscut cu un nume ciudat.
Este insa suficient de mare pentru un Nobel?
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.