2009, the Year of Obama

<--

2009, anul lui Obama

Discursul tinut la Oslo de presedintele american Barack Obama cu ocazia primirii Premiului Nobel pentru Pace a fost elocvent in aceeasi masura in care a starnit numeroase intrebari in ceea ce priveste rolul sau de comandant militar al SUA, a carui misiune este de a proteja si apara tara.

Un discurs enigmatic nu este o strategie tocmai gresita pentru un presedinte, dar adoptarea lui ridica nedumeriri cu privire la strategia de politica externa a presedintelui. Spre deosebire de Ronald Reagan, ultimul presedinte american cu amprenta vizibila asupra relatiilor internationale si care a facut apel la suprematia SUA pentru a-si readuce aliatii aproape, Obama alege sa recastige, prin eforturi diplomatice, increderea aliatilor si prestigiul SUA in lume cu scopul ultim de a spori puterea Americii, crede Stratfor.

Similaritatile si diferentele profunde dintre Reagan si Obama reprezinta un punct din care putem incepe sa intelegem ce a insemnat ultimul an de presedintie al lui Barack Obama.

Ronald Reagan a devenit presedintele SUA dupa ce predecesorul sau, Jimmy Carter, a fost vazut ca responsabil pentru dubla criza in care se afla America acelor vremuri: o criza economica si una de imagine, ultima provocata de criza ostaticilor Ambasadei SUA din Teheran (1979-1981) si de invazia trupelor rusesti in Afganistan.

Venirea la putere a lui Obama s-a petrecut, de asemenea, pe fondul unei crize economice ce a inceput in mandatul lui George W. Bush, care pe plan extern a creat o atmosfera de neincredere in ceea ce priveste justetea si limitele politicii externe americane.

Asemanarile continua, astfel incat putem observa ca niciunul dintre ei nu a castigat alegerile la diferente semnificative. Reagan a castigat cu 50,7% din voturi, in timp ce Obama a acumulat 52,9% din preferintele alegatorilor. Ambii au scazut in popularitate pe masura ce problemele economice au continuat, iar promisiunile in ceea ce priveste politica externa nu au fost confirmate.

In Irak, Obama continua politica lui Bush de retragere controlata, in Afganistan acesta a suplimentat trupele, in ceea ce priveste Iranul, in continuare se mizeaza pe o politica a sanctiunilor, vizavi de Rusia, desi s-a decis renuntarea la scutul anti-racheta, Obama continua pozitia administratiei Bush de sustinere a primirii Ucrainei si Georgiei in NATO, iar in relatia cu China se pune in continuare accent pe legaturile economice, fara a aduce in discutie problemele umanitare.

Strategia lui Obama este de a schimba perceptia SUA la nivel global, pe masura ce urmeaza un plan de politica externa dictat de realitatile geopolitice. Problema este ca Obama a creat deja asteptari mari cu privire la intentiile sale pacifiste, potrivit Stratfor.

Continuitatea politicii externe este importanta, la fel si increderea si popularitatea unui presedinte. La cumpana dintre primul si al doilea an de mandat, persista insa multe intrebari in privinta strategiei sale de politica externa, iar Obama nu mai are mult timp la dispozitie pentru a-si formula sau inventa una.