In dupa-masa zilei de joi, 4 martie, un barbat venit cu masina din California, pe numele sau John Patrick Bedell, a deschis focul asupra garzilor la intrarea in Pentagon, fiind ulterior ucis de acestia.
Atacul a venit exact la doua saptamani dupe ce inginerul de software Joseph Stack a intrat cu propriul sau avion intr-o cladire a guvernului SUA din Texas si dupa incidentul armat in care un psihiatru al armatei (Nidal Hasan) a omorat 13 oameni la baza militara de la Fort Hood Texas.
In timp ce oficiali ai guvernului SUA spun ca aceste incidente nu reprezinta acte teroriste, analistii Stratfor argumenteaza ca acestia se inseala si ca definitia oficiala a “actului terorist” nu include detalii despre amploarea violentei implicate, fiind prin urmare incompleta, terorismul evoluand mereu in ceea ce priveste formele in care se manifesta.
Cuvantul “terorism” a capatat conotatii extrem de grave in ultima perioada, lucru explicabil daca luam in considerare atacurile islamistilor radicali din 11 septembrie 2001, atentatele din trenurile madrilene (2004), si metroul londonez (2005), toate caracterizate prin distrugeri materiale mari si pierderea de vieti omenesti.
Dar astfel de atacuri nu trebuie sa fie catastrofale pentru a fi considerate acte teroriste. Insusi liderul al- Qaida in Peninsula Araba, Nasir al Wahayshi, a transmis un mesaj in care a atras atentia asupra importantei atacurilor simple impotriva unui numar cat mai variat de tinte.
De asemenea, atacurile teroriste nu trebuie sa aiba legaturi externe. In ultimii ani, ce-i drept, aceste atacuri au fost planificate de grupurile islamiste radicale din Orientul Mijlociu si Asia de Sud, dar terorismul nu apartine unei ideologii sau grup anume, ci este o tactica, una care poate fi folosita de oricine pentru a-si urmari scopurile politice.
Daca ne uitam la istoria actelor teroriste din Statele Unite ale Americii observam ca in cea mai mare parte a lor ele au fost executate de grupuri interne, cum ar fi cele care militau pentru egalitatea cetatenilor de culoare, grupurile anarhiste, cele anti-avort etc. Chiar si cele mai recente atacuri de pe teritoriul american au fost pregatite tot de grupuri din interior, ideologia si inspiratia venind insa din afara.
Totodata, nu este nevoie ca atacurile teroriste sa faca parte dintr-o conspiratie mai mare, ele putand fi duse la indeplinire si de un singur individ. De fapt, atacurile desfasurate de un singur om sunt si cele mai periculoase, deoarece acesta actioneaza in intimitate, riscurile de a fi descoperit sunt fiind si ele infinit mai mici.
Analizand insa atacurile provocate de Bedell, Stack si Hasan din perspectiva istorica, mai larga, acestea ar putea fi catalogate drept acte teroriste. Dar daca aceste incidente nu vor fi privite si ca acte teroriste este posibil sa se treaca cu vederea informatii importante care ar putea fi folositoare in intelegerea pe deplin a ceea ce s-a intamplat sau in prevenirea unor astfel de incidente pe viitor, atrage atentia Sratfor.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.