Caught Between Counter- Terrorism and Paranoia

<--

SUA, intre antiterorism si paranoia

Statele Unite ale Americii doresc noi si noi masuri de securitate in transportul aerian international. Calatorul aerian trebuie sa accepte, pe langa plata biletului de calatorie si o drastica reducere a vietii lui private atunci cand se gandeste sa calatoreasca spre “taramul libertatii si al democratiei”.

Cine a calatorit recent spre sau dinspre America a trebuit sa-si invinga cu greu repulsia si revolta privitoare la masurile de securitate de pe aeroporturi. Poate ca cetateanului american, obisnuit cu obedienta fata de sistemul de tip “western” al serifului texan, i se pare un lucru normal toata aceasta exhibare a fortei.

In schimb, cetateanului european toate aceste masuri ii aduc aminte tocmai de nenumaratele ingradiri ale libertatii si vietii private de care Europa este satula. Peste toate se adauga si ritualul samanic de eliberare a vizelor care, daca te iei dupa seria de verificari si para-verificari, parca ar fi fost inventat de fostul KGB si nu de catre americanii cei iubitori de libertate

Drumul patimilor prin aeroport

Masurile de securitate luate de administratia americana privitor la securitatea zborurilor par desprinse dintr-un film de Hitchcock. Controale peste controale, interviuri personalizate, verificari ale dosarului nefericitului turist tocmai in tara lui de origine, scanare corporala integrala, toate acestea fac ca un simplu zbor cu avionul de la Amsterdam la New York (si invers) sa para o calatorie initiatica, un drum al lui Sisif si nu o simpla “transbordare” de pe un tarm al Atlanticului pe altul.

Peste toate se suprapune si tensiunea pe care ti-o impun membrii echipelor de securitate care-si etaleaza puscoacele mai ceva ca Jean de la Craiova lanturile de aur. Prin sala de asteptare trebuie sa mergi atent ca sa nu te impiedici de cainii politisti care amusina pe la colturi si de militarii de toate neamurile inarmati pana in dinti.

Vreo amarata de bricheta uitata intr-un buzunar da alarma si imediat se aduna in jurul tau o intreaga gasca de “law enforcement officers” care te halesc din priviri. Telefoanele mobile nu mai functioneaza in aeroporturi si pe o raza de 8 kilometri in jurul lor, daca ai nenorocul sa-ti deschizi Internetul de pe laptop s-ar putea sa te trezesti cu el “prajit”, tenul tau un pic mai bronzat te face subiect de atenta supraveghere, iar palinca pe care o transporti in papornita e automat catalogata ca hexogen lichid si rasturnata in primul container blindat.

Daca nu stii sa raspunzi repede, in limba engleza, la diferite intrebari naucitoare, apare imediat vreun nene mancator de “ciunga” si vesnic cu ochelarii de soare pe nas, care te roaga sa treci intr-o sala alaturata unde vei fi din nou chestionat si controlat. Crema de maini pe care i-ai cumparat-o nevestei de la Duty Free e scobita cu andreaua de catre vreo tanti mai incapatanata.

Daca ai ghinionul sa te scarpini in vreun loc mai sensibil al corpului trebuie sa accepti si ca vei fi controlat exact acolo ca, nu cumva, Doamne fereste, sa ai ascunse niscai obiecte sau substante explozive.

Daca, din nefericire, ai avut vreun accident si ai vreo tija de metal in picior, sa te astepti sa apara rapid un medic cu un alt scanner ca sa decida daca chestia aia de metal e intr-adevar o tija sau teava unei pusti ingenios ascunse sub muschii piciorului tau.

Aeroportul nu mai e un spatiu social, un spatiu utilitar, el devine o anticamera a ororilor. O mica inchisoare poleita cu afise despre democratie, libera circulatie si dreptul la intimitate.

Antiterorismul, o noua forma de paranoia

Trecand umil prin portile magnetice, cu pantofii si cureaua de la nadragi intr-o mana cu cealalta mana tinandu-si budigaii sa nu alunece pe podeaua unsuroasa, cetateanul european, turist de ocazie, are un sentiment al demnitatii umane calcat in picioare.

La toatea astea se adauga si atitudinea dispretuitoare a unui vames care cu greu a absolvit vreun liceu de provincie, dar a carui “superioritate” transpira prin totii porii lui de cetatean al celei mai “mari democratii a lumii”.

Prezumtia de nevinovatie este lasata balta si toti naivii care se mai aventureaza sa viziteze America sunt luati de-a valma si scotociti sa nu fie vreun pericol pentru continentul democratiei si libertatii personale.

De fapt, intregul sistem de triere a doritorilor de calatorii in SUA aduce aminte perfect de umilintele si tracasarile la care erau supusi emigrantii europeni la ajungerea lor pe insula Ellis, la inceputul secolului XX.

Securitatea zborului trebuie sa existe si sa se manifeste vizibil caci, in definitiv, se adreseaza tuturor calatorilor si nu numai, dar, asa cum este ea inteleasa astazi, de catre americani si “partenerii” lor europeni, ea a depasit de mult stadiul unei minime decente, s-a transformat intr-un spectacol ridicol si trist si s-a instalat, cu surle si trambite, in categoria psihozelor nationale.

O psihoza si o paranoia care-i afecteaza tocmai pe proprii cetateni de buna credinta, americani si europeni. In nici un caz pe posibilii teroristi care intotdeauna vor gasi alte metode si locuri de manifestare.

Terorismul, asa cum este el definit de manualele de specialitate, nu urmareste declansarea unei bombe de dragul zgomotului sau al imaginii cadavrelor, ci scopul final: instalarea fricii, a terorii, a panicii, a psihozei. Din acest punct de vedere, eu ii urez un somn linistit lui Osama bin Laden, deoarece si-a atins scopul. A castigat razboiul cu americanii: a instalat teroarea!