Out of Hundreds of Pickles

<--

Cu aproximativ un an în urmă, Barack Obama producea o reală surpriză când, în discursul de la Praga, se proiecta într-o lume total lipsită de arme nucleare. Era şi este, poate, prea devreme (Franţa a şi precizat că nu renunţă la arsenalul său atomic). Dar fraza semnala una dintre liniile de forţă ale programului noului preşedinte american, care începe să prindă contur. Tema dezarmării complete a fost exploatată decenii la rând de ipocritele oficine de propagandă ale lumii comuniste. Dar ele nu visau sincer la o lume fără arme nucleare, ci se străduiau, mai degrabă, să egaleze potenţialul nuclear al aliaţilor occidentali. Fosta URSS şi-a epuizat, pur şi simplu, economia ca să ţină ritmul programului occidental de înarmare.

Dar liderii succesivi de la Washington nu s-au aventurat pe tărâmul alunecos al speranţelor utopice, ci au preferat să transforme şantajul unui posibil război nuclear dintre cele două blocuri într-un paradoxal criteriu de echilibru. Acest echilibru al terorii, cât a fost el de precar, ne-a ferit de o a treia confruntare mondială. După prăbuşirea comunismului, părea că s-a dizolvat de la sine şi ameninţarea unei conflagraţii nucleare, în condiţiile în care ideologia prosperităţii economice a devenit un fel de vis universal al satului planetar. Dar la marginile acestui sat, apoi chiar în piaţa lui centrală, au început să explodeze bombele artizanale ale terorismului, semnalând revigorarea unor focare de război ce păreau stinse. Or, aceste focare incontrolabile au devenit deja o problemă planetară, dacă ne gândim că organizaţii precum Al-Qaeda sau alte „frăţii”, de fanatism religios sau naţionalist, ar putea să-şi cumpere pe sub mână una sau mai multe bombe nucleare.

Dintre sute de urgenţe globale (explozia demografică, financiarizarea dementă a economiilor, poluarea ce a atins pe alocuri limite ireversibile, pauperizarea accelerată a lumii a treia sau criza economică ce riscă să provoace explozii sociale ş.a.), probabil că Barack Obama a vizat just prioritatea. Şi anume – în următorii patru ani, cel mai târziu, ţările care deţin arsenale nucleare sau materie primă ce ar putea fi folosită în scopuri criminale trebuie să le asigure cel mai strict control. Unele dintre ele se angajează deja să se dispenseze de stocurile de uraniu îmbo-găţit. Altele vor renunţa definitiv la reactoarele ce pot dezvolta un potenţial militar. Ucraina se va debarasa în următorii doi ani de toate stocurile de uraniu. Sunt angajamente extraordinare, de neimaginat cu două decenii în urmă. Deja din 1990 încoace s-au semnalat 18 furturi şi dispariţii misterioase de materiale nucleare, multe din Ucraina şi din Rusia.

E foarte probabil că una sau mai multe organizaţii teroriste au planuri metodice să fabrice o bombă şi să o folosească. Forţele raţio-nale trebuie să-şi unească eforturile, dincolo de toate interesele de politică naţională divergente, pentru a proteja, pur şi simplu, civili-zaţia noastră terestră. S-ar zice că mesajul preşedintelui Obama a fost înţeles şi va fi urmat. Angajamentele luate în acest sens la Wa¬shing¬¬ton de cei 36 de şefi de stat şi de guvern, ca şi de liderii altor delegaţii participante, marchează un moment important. Nu s-au fixat reguli şi constrângeri, dar poate că e mai bine aşa. E un fel de cuvânt de onoare în faţa naţiunilor, în numele vieţii şi al valorilor umane fundamentale. În fond, Statele Unite, prima putere nucleară a lumii, antrenează toate celelalte state în definirea acestei responsabilităţi colective, marcând şi sfârşitul perioadei când Casa Albă aşternea covoare de bombe înainte de a dialoga. Până la urmă, nici Iranul şi nici Coreea de Nord nu vor mai putea conta pe jocul lor ambiguu de până acum. Nici Israelul, de asemenea, nu va mai putea evita multă vreme să semneze tratatul de nonproliferare, prefăcându-se că nu are bombă nucleară.

Se ştie de multă vreme că ne putem distruge de câteva zeci de ori propria planetă. Dacă acest lucru încă nu s-a întâmplat, înseamnă că guvernele din toate ţările care deţin arme nucleare au fost conştiente şi responsabile de potenţialul sinucigaş pe care îl deţin. Era însă doar un consemn tacit, un fel de angajament de „civilizaţie”. Seria de atentate oarbe din ultimele decenii, de la New York sau de la Madrid, de la Londra, de la Kabul sau de la Moscova, indică o alunecare spre iraţional care trebuia abordată în mod clar. Ca să ajungă aici, Obama a încheiat rapid un nou tratat Start cu Rusia, a promulgat o nouă doctrină nucleară americană şi a definit un nou tratat de nonproliferare, înainte să convoace acest summit nuclear. Apropierea de Rusia şi de China, cu toate divergenţele care încă îl despart de ele, e tot un preţ plătit pentru reuşita proiectului. Dacă va ajunge să arbitreze şi rivalităţile dintre India şi Pakistan sau să tempereze intran¬si¬genţa Israelului pentru a dezamorsa relaţiile acestuia cu lumea arabă, problemele pe care i le pune Iranul sau situaţia din Afganistan îşi vor găsi şi ele mai repede o soluţie.