Ce face un preşedinte, atunci când nu mai este popular în ţara lui, pentru motivul real că nu asigură conaţionalilor săi prosperitatea economică visată de ei? Simplu. Pleacă la New York!
Aşa a procedat şeful statului iranian, Mahmoud Ahmadinejad, care ştie prea bine că persanii de acasă sunt indiferenţi la tiradele sale verbale împotriva S.U.A. şi contra existenţei Israelului, dar din ce în ce mai nemulţumiţi de absenţa unei evoluţii economice interne cât de cât promiţătoare. În termeni reali, nu în cei ai propagandei oficiale de la Teheran.
Până acum, de fiecare dată când participa la sesiunea anuală a Adunării Generale a O.N.U., el era privit de jurnaliştii americani ca un simplu clovn, promovat, tolerat şi susţinut de ayatollahii iranieni.
De data asta, echipa de relaţii publice a lui Ahmadinejad şi-a îndeplinit cu brio misiunea. Nu numai că preşedintele iranian a fost plimbat pe la cele mai importante posturi de televiziune, dar a şi beneficiat de maximum de clemenţă, pentru că întrebările cu adevărat importante nu i s-au pus.
S-a văzut în mod clar că, din raţiuni evident politice, domnul preşedinte Ahmadinejad a fost trecut printr-o subtilă… spălătorie de imagine publică. Asta ca şi cum americanii de rând ar putea uita: modul fraudulos în care acest insignifiant Mahmoud a câştigat ultimele alegeri; decizia lui de a fi reprimate dur manifestaţiile opoziţiei; iraţionalele sale declaraţii privind ştergerea statului Israel de pe harta Orientului Mijlociu…
Parcă mai toţi interlocutorii lui Ahmadinejad, inclusiv teleaşti precum Larry King şi Christiane Amanpour nu ştiau nimic despre practica tolerată de regimul de la Teheran, în plin veac XXI, ca femeile vinovate de te miri ce să fie îngropate în pământ până la subsuori şi să fie lovite cu pietre, „doar de bravi bărbaţi”, până îşi dau sufletul!
În schimb, distinsul invitat iranian domina studiourile TV, cu calm, surâsuri bine exersate şi peroraţiile sale absurde privind inexistenţa holocaustului, declinul evident al capitalismului, supremaţia sistemului juridic iranian faţă de cel american (!) şi vinovăţiile regimului sionist. Ultimele două cuvinte fiind eticheta Teheranului pentru statul evreu.
Apogeul acestei dinamice prestaţii în faţa camerelor TV a fost răspunsul său la întrebarea: „Preşedintele Obama v-a întins o mână, cum îi răspundeţi?” “Care mână – a râs el -, stânga sau dreapta?”
Şi telespectatorii americani au îngheţat.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.