The Beginning of the End

<--

Recent, unul dintre liderii politici ai opoziţiei afirma că trebuie reevaluată, împreună cu aliaţii, oportunitatea continuării prezenţei contingentului militar român în Afganistan.

O idee deloc distructivă, din moment ce şi americanii fac propriile evaluări, una fiind aceea efectuată timp de două săptămâni, în teatrul de operaţii afgan, de către generalul, în rezervă, Jack Keane. Acesta a poposit succesiv la Kandahar, fieful iniţial al talibanilor, în provincia Helmand şi în alte teritorii din sudul şi estul statului afgan.

Revenit în patrie, generalul Keane a declarat cotidianului The Washington Times:”sunt deja câteva semne ale începutului unui moment favorabil trupelor noastre.”

Anterior, el l-a informat pe generalul David Petraeus, comandantul trupelor americane şi a celor aliate din Afganistan, cu privire la efectele constatate în teren, ale suplimentării contingentului american, cu 30.000 de militari, în această vară.

Generalul Keane a fost consilierul generalului Petraeus pe timpul când acesta comanda trupele americane în Irak, unde, în 2007, administraţia Bush a desfăşurat o operaţiune similară.

Ce a observat Keane? Luptători talibani care negociază trecerea de partea forţelor guvernului de la Kabul. Sate curăţate de insurgenţi, cărora li se asigură acum protecţia. Interceptări ale convorbirilor frenetice efectuate de talibani prin staţiile de radio, care indică o nervozitate mare şi un moral labil.

“Am putut constata acum, că forţele aduse suplimentar au început să facă diferenţa” a afirmat generalul Keane. Lui i-au raportat mulţi dintre comandanţii cu care a discutat în teren, că au avut dialoguri cu talibani care vor să înceteze lupta şi să se reintegreze în societate.

Scăderea moralului talibanilor pare a fi generată de reuşita infanteriştilor marini americani de a le limita libertatea de mişcare, prin interzicerea accesului lor în zonele sudice, unde se refugiau din faţa aliaţilor şi aveau depozite de muniţii.

Generalul Keane a aplicat dictonul latin „Veni, vidi…”, că până la „vici” mai e, doar săptămâna trecută talibanii anunţau, la a IX-a aniversare a războiului, că ei controlează 75% din teritoriul afgan.

Viaţa îi dă dreptate generalului Stanley McChrystal. Dacă strategia de război a preşedintelui Obama nu se schimbă şi iulie 2011 rămâne începutul retragerii trupelor americane, a doua zi vor reveni talibanii din Pakistan şi vor prelua puterea la Kabul.

Ei…”vici.”

About this publication