Deep Throat, Romanian Stylarah

<--

O regulă de bun simţ a spionajului spune că nu te apuci să faci un raport ale cărui concluzii sunt originale şi vorbesc de lucruri noi. Rişti să nu fii crezut de nimeni. În schimb, dacă vorbeşti de lucruri pe care mai toată lumea le ştie deja, ai toate şansele să fii crezut.

Există, totuşi, o limită. Chiar dacă, oficial, eşti funcţionar de ambasadă şi nu spion, ar trebui să comunici mai departe ceva mai mult decât revista presei. Or, din toate cablogramele interceptate de Wikileaks din România, asta reiese. Stafful Ambasadei SUA nu se obosea în niciun fel, se rezuma doar să citească ziarele şi să trimită mai departe ceea ce aflau. Alte cablograme arată însă că nici nu era nevoie ca diplomaţii americani să-şi dea silinţa. Politicienii români le dădeau bucuros orice fel de raport ar fi dorit. Vasile Blaga discuta cu lejeritate despre strategia electorală a PDL cu americanii. Apoi îi făcea cu ou şi cu oţet pe liberali, de parcă ar fi stat de vorbă cu amicii la bere. Mircea Geoană nu atât vorbea cu ambasadorul, cât asculta de acesta. Criticat pentru că ar fi pus la cale o suspendare a “pro-americanului Băsescu din CSAT”, Geoană se grăbea să îl îmbuneze pe preşedintele României fără ştirea partidului şi să se laude apoi cu asta la ambasadă. Cel mai vorbăreţ politician român pare să fi fost, însă, Georgian Pop, poreclit “Deep Throat” în amintirea informatorului din scandalul Watergate. Catalogat de americani drept “o stea în ascensiune”, Pop nu avea nici măcar bunul simţ de a furniza bârfe despre putere. Îi toca mărunt pe ai săi. Plângea pe umărul ambasadorului că împarte partidul cu Adrian Năstase cel corupt, îi asigura pe americani că tot ce zice Geoană este la mişto, căina faptul că singurii oameni inteligenţi din PSD (grupul de la Cluj) nu obţin voturi, iar în privinţa celeilalte “stele în ascensiune” a partidului, Victor Ponta, opina cu lehamite că “latră degeaba, nu-l bagă nimeni în seamă”. Alte rapoarte întocmite cu ziarele în

faţă şi scoase apoi la iveală de Wikileaks arată că americanii priveau cu ochi răi lipsa de transparenţă din politica românească. Lipsa de transparenţă o resimţeau, însă, alegătorii. În faţa diplomaţilor americani, se pare că politicienii noştri nu-şi mai puteau pune stavilă la gură.