The World, the Maltreated Child of Republicans and Democrats

<--

Mapamondul, copilul abuzat al republicanilor si democratilor

Dezbaterile pe tema datoriei publice a SUA fac, in momentul de fata, din americani, copilul care se uita la parinti, in timp ce acestia se cearta pentru pedeapsa pe care i-o vor aplica. Pe de o parte, republicanii vor cheltuieli mai mici pe sectorul de sanatate si protectie sociala, in timp ce democratii vor taxe mai mari.

La fereastra deschisa, toate tarile mapamondului se uita cu teama cum cele doua partide se cearta, in timp ce oala in care “fierbe” datoria publica este sub o mare presiune (aproximativ 14,55 trilioane dolari). Problema este ca nicio parte nu vrea, inca, sa ridice capacul pentru a mai elibera din presiune. In conditiile in care vasul va exploda, opariti nu vor fi doar americanii, ci si statele care privesc de la geam, pentru ca efectul de domino este inevitabil, si ar fi trebuit sa invatam asta din experienta de pana acum (propagarea crizei in perioada 2008 – 2011).

In timp ce parintii se ceartau, catelul familiei, Buck (dolarul) sarise, marti, gardul inalt de 1,45 de dolari pentru un euro. Si nu stiu cate tari isi permit sa-l vada pe Buck alergand de nebun, avand in vedere ca acesta este cel mai apreciat caine de circulatie internationala, cu o popularitate foarte mare, fapt care il poate face de temut mai ales pentru cei de la fereastra.

Problema este ca oricare solutie va fi aleasa, niciuna nu va reusi sa taie 3-4 trilioane de dolari, suma de care este nevoie pentru a-si mentine ratingul la AAA (dat de S&P). Daca acesta este scazut, lovitura va fi foarte grea pentru SUA, mai ales ca au acest calificativ inca din 1917 si, pentru prima oara in istorie, este pe cale sa fie scazut.

Analistii americani spun ca retrogradarea calificativului de creditare nu mai este doar o posibilitate, ci devine tot mai mult o certitudine. Lovitura va fi primita in primul rand de americanii care au mici afaceri cu statul sau primesc sub o forma sau alta bani de la stat si care stiu ca daca acesta nu mai poate plati, atunci au o mare problema financiara.

In momentul de fata, SUA au peste 311 milioane de locuitori, dintre care doar 111 milioane sunt platitori de taxe. Daca se imparte toata acea datorie la acestia, sumele sunt cu adevarat terifiante.

Plasata cetatenilor SUA, fiecare american ar avea de platit cate 46.600 de dolari ca sa se acopere datoria, dar, daca o punem doar pe spatele celor care platesc taxe, atunci povara ajunge la 130.000 de dolari.

Faptul ca, in curand, cea mai puternica tara din lume ar putea intra in faliment nu este prea imbucurator pentru nimeni, avand in vedere ca un astfel de eveniment ar destabiliza puternic economia mondiala. Tensiunile economice oricum se simt si in restul lumii: Japonia a fost zguduita si inghenunchiata de un cutremur si un tsunami, China nu este nici ea prea fericita, mai ales ca are un trilion de dolari din datoria SUA, fiind cel mai mare creditor extern al americanilor. Si sa nu uitam ca si in curtea noastra, in Europa, avem mai multe probleme decat putem duce in acest moment.

Per ansamblu, atat americanii, cat si restul lumii vor ca aceasta problema sa fie incheiata pentru a se putea simti intr-o oarecare siguranta financiara. Sigur, atat cat se poate dupa ce tocmai am trecut de o criza care ne-a lasat foarte vulnerabili economic.

Din pacate pentru noi, niciun politician din lume nu poate gandi in primul rand principial economic, asa cum nici nu poate veghea interesele tuturor celor care l-au ales, ci doar pe ale lui si ale celor care l-au sustinut financiar pentru a ajunge in acel post.

About this publication