An Ambassador Who Should Be Disembarked

<--

Un ambasador care ar trebui debarcat

Dl. Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti, face de o bună bucată de vreme o figură nu tocmai bună pentru interesele americane şi româneşti în zonă. Sigur, reprezentanţii marilor state, în ultimele decenii, sunt din fieful electoral, personaje lipsite de anvergură, de angajare într-o direcţie superioară, nişte mărunţi interesaţi. Nişte funcţionari mult sub nivelul celor din ierarhia în vârful căreia se află.

Însă, în condiţiile alianţelor României şi Americii, vocea diplomatică are nevoie de amplitudine, corectitudine şi susţinere, deseori, egală a intereselor comune. Nu numai scutul de apărare de la Deveselul leagă vital România de America. Acesta este mai mult o consecinţă a rezistenţei în faţa unor focare periculoase pentru întreaga lume civilizată. America înseamnă pentru ambele administraţii şi românii care au contribuit la creionarea unei lumi mai bune în ştiinţă, cultură, activităţi curente peste ocean. Pentru români, în anii de comunism, lumina a venit, indiscutabil, din America. Europa de astăzi ar fi fost o ruină fără sprijinul american în faţa nazismului. Nu numai standardele bunăstării, nu numai Coca-Cola, ci fundamentele libertăţii ca formă de celebrare a vieţii.

Semnalele filiale ale României au fost neîntrerupte, inclusiv în anii ’70, cu implicite riscuri. Efortul american, inclusiv unele sancţiuni ale dictaturii, a fost prompt, implicat. Românii nu sunt americanosceptici precum o bună parte a societăţii occidentale. Emigraţia românească este, cred, una excepţională din punctul de vedere al integrării şi afilierii la valorile democratice, umane, profesionale. America rămâne în continuare centrul de echilibru al lumii, având în sine toate resursele de preîntâmpinare a unor catastrofe la nivel global. Greşelile Americii pot fi corectate la masa comună, nu reprezintă fatalităţi. Nu sunt greşelile fostei Uniuni Sovietice. America se bazează pe o justiţie în linii generale corectă, salvatoare.

Descendenţa românească a Excelenţei Sale Mark Gitenstein, clamată în în Senatul american la audierile privind nominalizarea la Bucureşti, ar fi trebuit, printre alte motive, să-l ţină departe de meschinăriile lumii afacerilor.

Roşia Montană, extragerea gazului de şist şi achiziţiile militare par vârful decontului regimului actualului preşedinte român, plata către garantul libertăţii confundat de politrucul român cu un protector personal. De aici, dubioasa abordare diplomatică instaurată la Bucureşti. Afacerea uriaşă pare să fi blocat orice raţiune. Deşi întreaga societate românească intelectuală, civilă se opune acestor iniţiative, trusturile implicate nu cedează, persistând într-o direcţie inacceptabilă. Acestea nu sunt, în mod clar, strategia americană.

Ambasadorul american, după susţinerea acerbă a celor două proiecte, îşi dă cu părerea şi asupra politicii interne de aici, uitând că România nu este o ţară bananieră. Domnia Sa s-a transformat într-un balcanic om de afaceri. Politica SUA în zonă sunt trase într-o mediocritate izbitoare prin prestaţia primului oficial diplomatic.

Ambasadorul are desigur alte atribuţii. Prima ar fi tăcerea, prudenţa! Vocea sa trebuie să susţină corectitudinea, să fie deasupra oricăror implicări care ar putea trezi suspiciuni, leza interese. În cazul de faţă, avem de-a face cu un personaj care pare un oarecare afacerist, iar România o ţară de cucerit.

Mediocritatea a cuprins diplomaţia cam peste tot. Derapajele, însă, nu pot rămâne fără un răspuns şi o clarificare pe măsură. Nici SUA, nici România nu-şi permit ca funcţionarii de rang înalt să devină agenţii unor firme private, indiferent de câştigurile rezultate din afacerile respective. Asta şi din simplul motiv că banii nu sunt totul.

Văzând rezistenţa la realizarea celor două proiecte, ambasadorul Gitenstein a replicat arogant că românii nu vor primi vize în America, precum polonezii. Această ameninţare bună de aruncat la coşul istoriei va fi contrazisă, în curând, de ridicarea vizei. Să fi uitat că militarii românii sunt camarazi cu americanii în teatrele de operaţiuni, că foarte mulţi români au drept de vot în America? Nu, n-a uitat. Ştie însă că aici există un dictator, iar într-un asemenea loc multe aberaţii sunt posibile.

Evident clasa politică americană, diplomaţia profundă, profesionistă urmează alte reguli de care, iată, un reprezentant al unei mari democraţii nu vrea să audă.