NATO with Its Homework Done

<--

Într-o lume în care preşedinţii de stat şi primii miniştri, mai ales prin Europa, se întîlnesc şi de trei ori pe săptămînă, ca să nu ajungă la nici o concluzie şi să nu rezolve decît tema fotografiei de presă, este o surpriză plăcută să întîlneşti evenimente internaţionale care ascultă de vechea şi atît de eficienta regulă: întîi îţi faci temele acasă, foarte bine, şi pe urmă ieşi în lume cu idei şi declaraţii. Asta, dacă goana după “publicitate politică” nu ţi-a luat de tot minţile, dacă te respecţi ca om de stat şi respecţi funcţia cu care ai fost investit!

Reuniunea NATO de la Chicago a furnizat excepţia! Trei documente, bine organizate, substanţiale şi elegante: Declaraţia comună NATO – Afganistan cu privire la ISAF; Declaraţia oficială a reuniunii; Declaraţia cu privire la Capacităţile de Apărare: către forţa NATO 2020.

Ce spun ele despre politicia internaţională, de securitate şi de apărare, despre dezvoltările viitoare ale NATO şi mai ales despre cum se vor organiza evenimentele care ne privesc direct şi au impact nemijlocit asupra României?

Viitorul Forţei Internaţionale pentru Asistenţă de Securitate (ISAF), expresia directă a implicării NATO în războiul contra terorismului din Afganistan, se încheie la sfîrşitul anului 2014. Capitolele documentului semnat de liderii NATO şi reprezentanţii guvernului de la Kabul arată clar că odată cu retragerea forţelor combatante ale NATO, Afganistanul rămîne un teren de confruntare. Speranţa este că ea poate şi va fi cîştigată de autorităţile guvernamentale, sprijinite în continuare masiv de comunitatea internaţională, nu doar de statele membre NATO. Dacă această soluţie este doar iniţierea unui viitor de tipul celui care s-a derulat în Vietnam, odată cu retragerea americană, sau el va fi diferit, nimeni nu poate spune, acum, cu certitudine. Ceea ce relevă documentul, fără nici un fel de echivoc, este faptul că responsabilitatea politică şi militară pentru evoluţiile din Afganistan a fost trecută integral pe umerii lui Karzai. Viitorul Afganistanului nu mai este de mult doar problema NATO, iar soluţiile post ISAF trebuie să insumeze efectele pozitive ale diferitelor iniţiative internaţionale, plus capacitatea autorităţilor de a menţine Afganistanul în tabăra forţelor anti-teroriste. Reuşita nu este nici pe departe garantată, iar virulenţa atacurilor talibane asupra regimului actual de la Kabul, mai ales asupra autorităţilor care încearcă să organizeze sistemul local de guvernare, este în creştere. Oricum, de la lozinci triumfaliste, sau doar “mobilizatoare”, care au ocupat pînă de curînd spaţiul declaraţiilor oficiale NATO cu privire la Afganistan, documentul de la Chicago este un “monument de realism”, un pas în direcţia bună.

Documentul final al reuniunii are nu mai puţin de 65 de paragrafe şi este, excepţia Conceptului Strategic, cel mai complet desen cu privire la starea de fapt a Alianţei şi direcţiile în care va merge. Şi aici există reevaluări şi reaşezări politice semnificative, dacă ar fi să ne referim doar la faptul că s-a revenit la matcă, cu accentul principal nu pe războiul împotriva terorismului, ci pe apărarea comună, gestiunea comună a crizelor şi asigurarea comună a securităţii! De interes particular pentru România sunt cîteva paragrafe foarte consistente: cele care privesc viitorul extinderii alianţei în spaţiul fost iugoslav; mîna întinsă Serbiei; reafirmarea angajamentului pentru Fosta republică iugoslavă Macedonia, pentru Bosnia-Herţegovina. Al doilea accent semnificativ vine în zona Caucazului, unde este reasumat angajamentul pentru Georgia şi integritatea sa teritorială. Expres, documentul cere Rusiei să revină asupra recunoaşterii unilaterale a independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei.

Pe ansamblu, însă, iar acesta este un pas semnificativ într-o direcţie care va putea deschide “viitori” foarte interesanţi, relaţia cu Rusia este pusă sub semnul unui parteneriat strategic util şi necesar atît pentru securitatea NATO, cît şi a Rusiei. Ideea parteneriatului pentru securitate cu Rusia a căpătat, astfel, o formulă politică mai solidă şi mai angajantă din partea NATO. Evident, e nevoie de doi, pentru tango!

În sfîrşit, să semnalăm referinţele directe şi substanţiale la Republica Moldova şi la angajamentele luate cu ocazia reunii NATO de la Bucureşti, la care documentul se referă explicit. NATO respinge de plano soluţiile crizei transnistrene care pot afecta integritatea teritorială a Republicii Moldova aşa cum a fost ea internaţional recunoscută (inclusiv de către Rusia). În plus, este readus în prim plan mecanismul de negociere 5+1, care avantajează mai mult implicarea pozitivă a României în gestiunea acestei agende critice pentru securitatea noastră.

Cele 13 paragrafe ale Declaraţiei privind capacităţile comune de apărare şi crearea forţei NATO 2020 sunt într-adevăr un exemplu de eleganţă. Limbaj clar, strict şi angajant, exact ceea ce se cere unui document pe baza căruia au fost luate şi vor fi luate decizii foarte concrete privind pregătirea forţelor NATO, dotarea lor şi mai ales, împărţirea responsabiliţilor între structurile integrate ale Alianţei şi forţele naţionale. Conceptul care face posibilă această abordare, în acelaşi timp precisă şi elastică, este cel de “Apărare Inteligentă”.

Dacă decidenţii politici se vor ridica la înălţimea conceptului, rămî-ne, însă de văzut! Experţii care au pregătit şi negociat documentele NATO şi-a făcut temele de acasă! Rămîne ca realitatea să confirme voinţa şi puterea oamenilor politici de a le pune în operă, pe terenul atît de fierbinte al confruntărilor internaţionale.