Mr. Gitenstein, Back at It

<--

“România, prin reprezentantul său la Washington, va monitoriza cu atenţie şi preocupare modul în care Administraţia SUA va selecta şi va numi ambasador la Bucureşti o persoană competentă şi obiectivă, bună cunoscătoare a uzanţelor diplomatice şi care să se abţină de la avea în ţara-gazdă imixtiuni în probleme ce ţin strict de politica internă, de atribuţiile unui stat suveran şi independent”.

Evident, nu aţi întâlnit şi mai mult ca sigur nici nu veţi întâlni un asemenea comunicat de presă din partea înaltelor oficialităţi româneşti, începând cu Preşedinţia. Periodic, însă, avem parte de alocuţiuni stridente şi iritante din partea amabasadorului Mark Gitenstein, care continuă să se comporte în România ca într-o ţară subdezvoltată, unde transmite ordinele metropolei de pe Potomac. Mr. Gitenstein a recidivat acum două zile într-un discurs ţinut în faţa studenţilor în Drept. Ambasadorul a reluat tema sa favorită, afirmând că urmăreşte îndeaproape “procesul de selecţie a procurorului general şi a şefului DNA, care va fi un criteriu foarte important ce va influenţa percepţia asupra Parteneriatului strategic cu România”. Ar fi, adaugă ritos, un “prim test”, deoarece “până nu vom şti că aceste instituţii (…) sunt independente, nu putem fi încrezători că România e un aliat stabil”.

Oricum, noii capi ai Parchetului “trebuie să fie competenţi şi curajoşi ca predecesorii lor”, Codruţa Kovesi şi Daniel Morar. Fie spus, nu de mult acelaşi domn cerea României să-şi schimbe legea, aşa încât cei doi să rămână lipiţi în fotoliile unde, în afară de o vădită supuşenie faţă de Cotroceni, n-au făcut mai nimic. Teancuri de rechizitorii respinse sau ridiculizate în instanţe, un inadmisibil procent de achitări, din pricina şubrezeniei dosarelor în cauzele grele, ţinerea culpabilă în sertare a dosarelor portocalii, spectacolele tv – astea sunt performanţele pe care, la gângureala Monicăi Macovei şi a altor solişti de la Cotroceni sau Modrogan, le preia şi le laudă fără reţinere dl Gitenstein.

Este însă de observat fără menajament că, de astă dată, a depăşit limita, fluturând în faţa României ameninţarea nu ştiu cărui colţ cu coji de nucă, sub forma “percepţiei asupra Parteneriatului strategic”. Care parteneriat, fie spus, ar putea fi evaluat şi de România. Ţară care i-a primit ospitalieră pe americani, chiar dacă au întârziat 50 de ani şi nu a beneficiat de vreun Plan Marshal. Ţară pentru care Parteneriatul înseamnă implicarea intensă, cu pierderi de vieţi şi cu sute de milioane de dolari cheltuiţi în teatre de război din care aliaţii occidentali ai SUA se retrag pe capete. Ţară care, fără ca Băsescu să consulte Parlamentul, a renunţat cu uşurinţă la datoriile de 2,6 miliarde de dolari a Irakului, în speranţa unor iluzorii contracte economice, sau barem a ridicării vizelor. În sfârşit, ţară care, spre deosebire de alte state europene, a acceptat instalarea scutului antirachetă la Deveselu, ceea ce a pus-o pe harta ţintelor teroriste şi i-a adus şi un major risc în cazul unui conflict de amploare, când primele vizate sunt instalaţiile de apărare.

Prin definiţie, un Parteneriat presupune egalitate în drepturi şi obligaţii, ca şi un cert respect reciproc. Ceea ce Mr. Gitenstein, de profesie nu diplomat, ci lobbyst şi sponsor politic în ţara sa, ca şi predecesorul său, Nicholas Taubman, negustor de şaibe, biele şi manivele, nici el diplomat, se pare că n-au prea înţeles. Aşteptăm cu interes, deci, selecţia şi acreditarea noului ambasador al lui Uncle Sam.

About this publication