Obama's Tears for the Dead Children

<--

Preţ de câteva secunde din declaraţia făcută după masacrul de la şcoala din Connecticut, Barack Obama a fost Primul Părinte. Impresionat de drama celor 20 de “copii frumoşi” omorâţi într-o clipă în sala de clasă şi cu gândul la fetele lui, Obama a plâns. Cu vocea tremurândă, şi-a şters lacrimile şi a amintit că “nu e momentul să discutăm despre politici”. Cu aceste vorbe, s-a întors Preşedintele.

Columbine, Virginia Tech., Tucson, Aurora, Oregon, Wisconsin – după fiecare dintre aceste tragedii, a fost prea devreme pentru a discuta despre politicile privind controlul armelor. Mereu a fost prea devreme şi, când nu a fost prea devreme, a fost prea târziu.

Acesta este, poate, unul dintre cele mai mari eşecuri ale lui Barack Obama. Când a candidat prima dată, le-a promis americanilor că va reintroduce legislaţia privind controlul armelor care a expirat în 2004. Lobbiştii au fost mai puternici şi a dat repede înapoi. În campania din acest an, a evitat un răspuns pe această temă.

În baza imbatabilului amendament doi la Constituţia SUA, s-a clădit o industrie de mii de miliarde de dolari, mai greu de atins decât industria medicală, şi care a împrăştiat prin casele americane peste 300 de milioane de arme, Statele Unite având astfel cea mai mare rată a armelor pe cap de locuitor din lume.

Aceste arme provoacă 84 de morţi pe zi şi costuri pentru economia americană de 100 de miliarde de dolari pe an. Un atac armat cu victime multiple are loc la fiecare şase zile în America. Dintre toate oraşele, Chicago, oraşul lui Obama, este cel mai sângeros din acest punct de vedere. Peste 4.000 de tineri cu vârste de până la 21 de ani au fost împuşcaţi aici în ultimii patru ani. În cazul orăşelului din Connecticut, vorbim despre copii de grădiniţă şi şcoală primară, care au fost ucişi atât de repede, încât nici nu au apucat să încerce să fugă din clasă. Printre armele care le-au pus capăt zilelor era şi una semiautomată, la fel ca în cazul altor masacre anterioare (vezi Aurora).

Oricât de ad literam ar fi interpretat acest amendament din legea supremă a Statelor Unite, dreptul de a avea arme nu este, nu poate fi, mai important decât dreptul la viaţă (a celuilalt) – în acest caz, decât dreptul unui copil de a apuca să îşi trăiască viaţa.

Ca de obicei, însă, la nici câteva ore de la masacrul din Newtown, apărătorii armelor, cu ultra-conservatorul Rush Limbaugh pe post de înainte-mergător, avertizau publicul că stânga lipsită de scrupule va profita de emoţia momentului pentru a redeschide subiectul controlului mai strict. De ce e mereu momentul să aperi armele, unele dintre ele demne de câmpul de luptă şi aflate în mâinile unor persoane cu grave probleme psihice, dar nu e niciodată momentul să vorbeşti despre controlarea lor?

Un alt argument care era vehiculat pe bloguri şi în presa americană imediat după atac este că statul Connecticut este unul dintre cele mai stricte în privinţa accesului la arme. Mai mult, atacatorul îşi obţinuse toate armele legal, chiar dacă fratele lui le-a declarat poliţiştilor că avea anumite boli sau tulburări psihice (informaţie neclară în primă fază). Acestea nu sunt decât argumente-bumerang. Ce spune despre situaţia armelor în SUA faptul că un astfel de atac a fost posibil într-unul dintre cele mai “stricte” state din federaţie?

De cealaltă parte a argumentului se află, ca şi de altă dăţi, primarul New York-ului, Michael Bloomberg, unul dintre cei mai mari susţinători ai reformei accesului la arme.

Când a câştigat primul mandat, Barack Obama crease deja multe speranţe, unele complet nerealiste, în mintea americanilor. Reforma sănătăţii şi cea a accesului la arme au fost două dintre ele. În cazul sănătăţii, nu a reuşit cât a promis, dar a făcut, cu siguranţă, mai mult decât oricare dintre predecesorii săi. În cazul celeilalte, nu a făcut nimic. Este marea “restanţă” cu care îşi începe cel de-al doilea mandat.

Niciodată, însă, nu vor muri suficient de mulţi copii pentru a fi “momentul” să iei mitraliera din mâna celui care susţine că are nevoie de ea pentru autoapărare.