What the Americans Discovered in Romania

<--

Daca te intrebi ce socoteli i-au facut pe americani sa descinda in Polonia – presedintele SUA – si in Romania – vicepresedintele SUA, sincronizandu-se intr-un moment care coincide si cu campania electorala pentru europarlamentarele din 25 mai, raspunsul trimite la punctul cel mai fierbinte de pe glob la aceasta ora – criza din Ucraina.

Numarul doi de la Washington, Joe Biden, a spus in prima zi a vizitei sale la Bucuresti ca Statele Unite au o obligatie “sacra” de a sta alaturi de noi si de NATO. Concluzia – putem sa ne “bazam” pe americani.

O oferta aproape de nerefuzat, in conditiile in care vantul care bate de la Moscova este tot mai puternic si mai imprevizibil, chiar si pentru cei care nu vad in Putin cu ochii inchisi un dusman al civilizatiei occidentale, iar Uniunea Europeana a inghetat deja meditand la nesfarsit ce sanctiuni mai eficiente ar putea sa ia impotriva Rusiei. Hotararea lui Biden de a intari din punct de vedere militar spatiul romanesc poate fi tradusa si ca momentul zero al nasterii unei noi granite intre Est si Vest.

Mai grosolan spus, nediplomatic si frust, prin decizia Statelor Unite de a-si intari prezenta pe teritoriile Poloniei si Romaniei se vizeaza trasarea unei linii de demarcatie intre “civilizatia” Vestului democratic si “barbaria” Estului fara lege si fara niciun Dumnezeu. De aici si discursul american traditional despre lupta impotriva coruptiei si intarirea “statului de drept”, care in ultimele doua luni a fost repetat in bucla si ingrosat ca o prioritate fara de care nu se va putea merge inainte.

Singura problema cu un astfel de discurs este traducerea lui in limba romana, unde fiecare ajunge sa inteleaga altceva despre modul in care trebuie sa se petreaca marea reforma morala a societatii.

Ce-i drept, in prima zi a vizitei, Biden nu a vorbit despre lucrurile pe care noi le mai avem de facut pentru a evolua, ci si-a exprimat solidaritatea si recunostinta fata de un aliat de nadejde al SUA. O diplomatie pe care marile puteri ale Europei au pierdut-o sau pur si simplu nu mai sunt capabile sa o afiseze.

Perspectiva ca Romania sa ajunga, alaturi de Polonia, o baza militara care sa tina piept amenintarilor venite dinspre est se inscrie deja in logica “noului razboi rece”, un concept vehiculat atat la Washington cat si la Moscova, singurul tip de gandire in care liderii lumii demonstreaza ca pot actiona.

Si, totusi, ce-au gasit americanii in Romania, astazi, de considera ca e o “obligatie sacra” sa stea alaturi de noi? Ar putea fi si oportunitatile de a face afaceri, vezi contractele Chevron, asa cum ar putea fi si interesele geostrategice de a construi o zona-tampon care sa reziste asalturilor Rusiei lui Putin si sa previna ca dezintegrarea Ucrainei sa afecteze prea mult Vestul.

Si pentru ca taberele politice de la Bucuresti nu au o problema de orientare geopolitica, singura problema care ramane cu vizita lui Biden in plina campanie va fi cine va reusi sa se lipeasca cel mai strans de oficialul american, astfel incat sa para ca el este “alesul”.

Victor Ponta s-a intrecut pe sine cu aceasta ocazie, intrand in direct la CNN din studioul Antenei 3 pentru a spune ca de la Putin “trebuie sa fim precauti si sa ne asteptam la tot ce e mai rau”.

Intre timp bine ca au venit americanii care ne vor ajuta sa devenim mai buni, pentru ca apoi sa construiasca, pe langa bazele militare, si cateva sonde pentru extractia gazelor de sist.

About this publication