A Dark Night in America

<--

E linişte acum în Ferguson, dar nu va dura mult. Oamenii îşi adună forţele şi să pregătesc să iasă iar, în câteva ore, în stradă. Va fi, cel mai probabil, o nouă noapte de foc. De ce s-a ajuns aici?

În 9 august, un poliţist alb din Ferguson, pe nume Darren Wilson (28 de ani), l-a împuşcat de şase ori pe Michael Brown, un negru în vârstă de 18 ani. Există informaţii contradictorii privind circumstanţele în care a murit Brown – versiunea martorilor, a prietenului cu care era băiatul şi a poliţistului nu coincid, aşa că mă voi rezuma la singura certitudine: un tânăr neînarmat a fost ucis de un poliţist; victima era de culoare, poliţistul e alb, iar tragedia a provocat revolte şi a devenit un nou simbol al luptei rasiale din SUA.

Aseară, de exemplu, doi manifestanţi au fost împuşcaţi, 31 de oameni au fost arestaţi. Garda naţională a fost mobilizată luni în Ferguson pentru a-i ajuta pe poliţişti, după ce în weekend a existat şi o interdicţie de a ieşi din casă (curfew). Obama şi-a întrerupt concediul şi e înapoi în Washington. De zece zile zile, acest oraş cu puţin peste 20.000 de locuitori din Missouri, stat din Midwest-ul american, este cel mai fierbinte loc din Statele Unite.

De ce s-a ajuns iar aici? De ce vedem repetându-se, chiar mai violent, filmul de după uciderea lui Trayvon Martin, un alt adolescent negru neînarmat ucis de un alb, membru al unei patrule de cartier? De ce de fiecare dată când un poliţist alb care împuşcă un civil negru în SUA, ţară cu peste 310 milioane de locuitori şi un preşedinte de culoare, este ştire internaţională şi combustibil pentru o revoltă cu caracter rasial? De ce nu există ştiri la nivelul presei naţionale americane cu un poliţist negru împuşcând mortal un alb sau un alt negru, ori cu un poliţist alb împuşcând fără temei un adolescent alb? Nu îşi trăia America, sub conducerea primului preşedinte negru, era post-rasială?

Cazurile în care persoane de culoare din SUA sunt agresate ori împuşcate, uneori mortal, de poliţişti sunt suficient de frecvente pentru ca mulţi părinţi negri să îşi înveţe copiii cum să se comporte dacă sunt opriţi de poliţie, mi-a povestit azi un amic din SUA, jurnalist afroamerican care a trăit mai toată viaţa în sudul negru. „Ţine-ţi mâinile la vedere. Nu îi răspunde. Nu face mişcări bruşte” – acestea sunt câteva dintre lecţiile pentru o eventuală întâlnire cu poliţişti albi. „Ferguson face parte dintr-o Americă despre care oamenii cred că aparţine trecutului”, mi-a mai spus americanul.

Ferguson a pornit de la o dramă care pare să aibă la bază vechile stereotipuri rasiale şi prejudecăţi ale albilor despre negri. Veţi spune, însă, că a ajuns la haosul curent din cauza unui management extrem de prost al unei situaţii de criză. Potrivit ultimului recensământ, 67 la sută din populaţia oraşului Ferguson este neagră. În administraţia locală, există un singur negru. Din 50 de poliţişti cât are oraşul, doar trei sunt negri. Imaginaţi-vă că proporţia romilor în populaţia României ar fi de 20 de ori mai mare, dar numărul lor în administraţie şi poliţie ar fi la fel de mic- spre inexistent – ca acum. Vedeţi problema?

Subiectul Ferguson este despre rasă, chiar dacă primarul spune în continuare la TV că în oraşul lui nu există tensiuni rasiale şi chiar dacă, după cum am văzut că scriau nişte cititori gândul pe forum zilele acestea, se crede că băiatul ar fi fost suspect într-un jaf (poliţistul a recunoscut că nu de asta l-a oprit).

80 la sută dintre negrii chestionaţi într-un sondaj Pew Research Center cred că împuşcarea lui Brown readuce în discuţie probleme importante de rasă. Doar 37 la sută dintre albi sunt de aceeaşi părere. 47 la sută dintre albi spun că se vorbeşte prea mult despre rasă pornind de la acest subiect. Numai 18 la sută dintre negrii chestionaţi cred acelaşi lucru. Diferenţa a fost şi mai mare anul trecut, în cazul lui Trayvon Martin.

Iată ce spunea Barack Obama în iulie 2013, după ce ucigaşul lui Martin a fost achitat: „Ştiţi, când Trayvon Martin a fost împuşcat, am spus că putea fi fiul meu. Aş putea să o zic altfel: Trayvon Martin puteam fi eu acum 35 de ani (…). Sunt foarte puţini afroamericani în această ţară care nu au trăit experienţa de a fi supravegheaţi în timp ce îşi făceau cumpărăturile. Mi s-a întâmplat şi mie. Sunt foarte puţini afroamericani care nu au trăit experienţa de a traversa strada şi a auzi încuietorile uşilor de la maşini. Mi s-a întâmplat – cel puţin înainte de a fi senator. Sunt foarte puţini afroamericani care nu au trecut prin experienţa de a-şi ţine strâns poşeta şi respiraţia în lift până la prima şansă de a coborî. Se întâmplă des”.

Aseară, Obama a fost mult mai rece şi, din câte am văzut pe reţelele de socializare, i-a dezamăgit pe cei care aşteptau de la el încă un discurs de acest fel – emoţional şi mobilizator. Ştiţi că doar un sfert dintre americani spun despre preşedintele lor că este „negru”? Seara trecută, Obama a părut chiar să aibă mare grijă să nu pară negru.