Downfalls of the Secret Service

Back To Origin

Ştirea demisiei Juliei Pierson, directoarea Secret Service, creat în 1865 spre a se ocupa de securitatea preşedintelui SUA, a familiei sale şi a demnitarilor străini aflaţi în vizită în Statele Unite, era previzibilă, dată fiind gravitatea acuzaţiilor aduse celor din subordinea ei, după ce, în seara zilei de 19 septembrie, Omar Gonzales, 42 ani, fost combatant american în Irak, înarmat cu un cuţit, a sărit nestingherit gardul înalt de 2,30 metri al aripii nordice a Casei Albe, după care a alergat peste 60 de metri pe peluză, fugărit de agenţi, reuşind să intre pe uşa principală de la parterul clădirii, care nu era încuiată, iar alarma fusese dezactivată. A străbătut ulterior mai multe săli, fiind reţinut în „East Room” de un agent care îşi terminase serviciul din ziua respectivă. Preşedintele Barack Obama tocmai părăsise Casa Albă, dar absenţa lui nu modifică gravitatea incidentului de-a dreptul stupefiant. Acest Gonzales este prima persoană străină care a reuşit să pătrundă în „reşedinţa executivă”, imobilul central în care se află apartamentele preşedintelui, considerate a fi cele mai sigure locuri din lume. De altfel, trei zile mai înainte, aflat în vizită în Atlanta, la Centrul de control şi de prevenire a maladiilor (CDC), Barack Obama s-a trezit în ascensor alături de un bodygard privat înarmat, condamnat de trei ori pentru atacuri. Individul atrăsese atenţia celor din Secret Service întrucât nu voia să se oprească să-l filmeze pe preşedinte cu telefonul mobil. Doar după ce Obama s-a urcat în ascensor, agenţii din Secret Service şi-au dat seama că individul era înarmat. Or, potrivit reglementărilor, nicio persoană înarmată în afara gărzilor sale nu are voie să se apropie de şeful statului.

Este un nou scandal de proporţii în timpul Administraţiei Obama, care a stârnit furia Congresului, el urmând celui din noiembrie 2011, când, aşa cum a relatat ziarul „Washington Post”, un ins a tras şapte gloanţe asupra imobilului din automobilul său parcat lângă faţa sudică a Casei Albe, fără a fi reperat imediat, iar urmele gloanţelor au fost găsite abia după patru zile, întrucât, iniţial, agenţii din Secret Service au crezut că a fost vorba de zgomotul unui motor de maşină. Descoperirea s-a datorat unei întâmplări, o salariată a găsit câteva bucăţi de geam spart în urma impactului gloanţelor de ferestrele apartamentele prezidenţiale. Sasha, fiica cea mică a preşedintelui, se afla atunci în cameră. Pe urmă, în 2012, 12 agenţi ai Secret Service aflaţi în misiune în Columbia, la Carthagena, pentru a pregăti vizita preşedintelui Obama, au adus prostituate în camerele de la hotel, fiind concediaţi imediat. În martie anul trecut, alţi colegi de-ai lor s-au îmbătat într-un hotel din Amsterdam - Olanda. În 2009, un cuplu a înşelat serviciile de securitate ale Casei Albe şi a luat parte - neinvitat - la un dineu oficial oferit de preşedinte în onoarea premierului indian. Ulterior, cuplul a dezvăluit toată farsa pe Facebook, ziarele exploatând evenimentul la maximum şi pe pagina primă, iar Secret Service a fost supus unor critici vehemente. Pe 30 martie 1981, la doar 69 de zile după ce devenise preşedinte, Ronald Reagan a fost victima unei tentative de asasinat în momentul în care părăsea hotelul Hilton din Washington. John Hincley, un dezaxat de 26 de ani, a tras şase gloanţe în direcţia lui, unul rănindu-l grav pe Reagan în piept, altul provocând paralizia ataşatului său de presă, iar al treilea ucigându-l pe agentul Timothy McCarthy, din Secret Service. Nu mai vorbim despre asasinarea la Dallas, 22 noiembrie 1963, a preşedintelui John F. Kennedy. Casa Albă a fost vizată adesea şi a fost obiectul unor tentative de incursiuni. În 1974, un elicopter a aterizat pe peluza sudică, a redecolat şi a aterizat iarăşi, în final pilotul fiind neutralizat.

Nu este, deci, de mirare că, încolţită atât de presă, cât şi de congresmani, ale căror critici nu au menajat-o deloc, Julia Pierson a trebuit să recunoască faptul că există „slăbiciuni inacceptabile” în asigurarea securităţii Casei Albe şi să admită că „planurile de securitate nu au fost aplicate în mod eficace”, asumându-şi „întreaga responsabilitate”. Şase persoane au sărit gardul reşedinţei prezidenţiale în acest an şi 16 în ultimii cinci ani, avea să recunoască Julie Pierson în timpul audierii sale de marţi de către o comisie bipartizană a Congresului, care trebuie să analizeze dacă cele mai elementare măsuri de securitate au fost încălcate şi cum de s-a putut petrece aşa ceva.

Ajunşi în acest punct, să spunem că nu numai casele mari au avut parte de aşa ceva, ci şi cele din Estul european dinainte de 1989, iar asta în condiţiile în care măsurile de securitate luate pentru a-i proteja pe dictatorii comunişti erau draconice. De pildă, un foarte serios om povestea că, în după-amiaza unei zile obişnuite de lucru, chiar pe culoarul de la etajul I al clădirii CC din Bucureşti, pe care existau birourile lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu, a apărut ca din senin un ins cu o vioară sub braţ şi cu o chită de flori de câmp într-o mână, care voia să intre la „ăla mare să-i spună un păs”. Fireşte că s-a făcut o anchetă dură ca să se vadă pe care dintre intrări a pătruns în clădire şi mai ales cum a ajuns la etajul I, unde cei mai mulţi aveau acces limitat. Pe atunci nu existau camere video, aşa încât numai declaraţia vioristului putea fi clarificatoare. Acelaşi Nicolae Ceauşescu a mai avut parte de o întâmplare similară, dar atunci a luat cunoştinţă de ea în direct. Ca de obicei, el plecase la vânătoare însoţit de alţi „tovarăşi din conducerea partidului”, mai mult sau mai puţin iubitori de atare hobby. După vânătoarea din judeţul Argeş, la tradiţionala masă, într-un moment de destindere, Ceauşescu s-a trezit faţă în faţă cu un membru de partid cu vechi stagiu, venit să-i reclame faptul că este victima unui teribil abuz. În consternarea generală creată de inopinata sa apariţie, omul şi-a prezentat plângerea foarte liniştit, dar cei ce asigurau paza şi protecţia lui Ceauşescu şi a celorlaţi demnitari au rămas fără grai, întrucât cu toţii ştiau ce urmează. Înainte de toate trebuiau să răspundă unor întrebări simple: cum aflase insul respectiv despre vânătoare şi locul ei? Cum a ajuns nestânjenit lângă Ceauşescu?

Dar, dincolo de orânduire, ţară sau numele celor care sunt protejaţi de servicii supersecrete şi superdotate tehnic, realitatea îi pune faţă în faţă cu un paradox evident: uneori, cu cât sunt mai sofisticate sistemele de securitate din jurul demnitarilor lumii, cu atât mai simplu sunt penetrate de inşi hotărâţi şi întreprinzători.