53 de ani! Aproape o viață de om, de atâta vreme fostele capitale prietene încă din secolul 19, Havana și Washingtonul, au rupt orice legături, s-au dușmănit de moarte și s-au ocărât ori de câte ori au avut ocazia. În sfada lor nebună, în 1962 au adus omenirea în pragul unei catastrofe, în vremea crizei rachetelor rusești instalate de Hrușciov în insula aflată la numai 80 km de Florida. Iar astăzi, tot rușii, gata să pornească pe atunci Apocalipsa nucleară, sunt cei care, de fapt, au grăbit lucrurile și au împins America către reconciliere, întorcându-se în Cuba și arătându-le, astfel, americanilor că trebuie să acționeze și ei. Să se miște grabnic, după ce Putin a vizitat în vară Havana și, într-un gest generos și bine gândit politic, a șters 90% din vechea datorie a lui Fidel Castro către Moscova și după ce tot el a căzut la înțelegere cu Fidel să reactiveze vechea bază de spionaj rusească de la Lourdes, la sud de capitala cubaneză, deschisă inițial în 1967. Au făcut-o să se miște grabnic, după ce a fost limpede pentru toți că Rusia lui Putin se reafirmă ca un rival geopolitic de temut al Statelor Unite și că răspunde sancțiunilor ce i s-au impus, manifestându-și prezența chiar în curtea Vestului, la el acasă, la doi pași de granițele Americii, pe pământ, pe ape și în spațiul extraterestru, prin extinderea în Cuba, Ncaragua și Venezuela a stațiilor terestre ale sistemului de comunicații spațiale rusesc, Glonass.
Cuba și America Latină sunt astăzi o provocare rusească mai veche, din vremea fostului război rece, situație în care SUA au fost nevoite să riposteze grabnic și, astfel, la 17 decembrie, președintele Barack Obama a anunțat restabilirea relațiilor diplomatice, precum și ridicarea restricțiilor economice și de călătorii către Cuba, declarând că pune capăt “poziției trecute” a Americii față de insula port-drapel a comunismului din cele două Americi. “Izolarea nu a fost productivă. A sosit vremea să căutăm abordări noi”, a spus el, într-o alocuțiune istorică rostită la Casa Albă. O alocuțiune în urma căreia președintele american și-a câștigat un loc binemeritat printre cei mai importanți oameni politici de la începutul secolului 21.
În lunile care vin, vor urma întâlniri între oficialitățile celor două țări, se vor deschide ambasade în cele două capitale, sancțiunile comerciale americane vor fi relaxate și chiar eliminate, călătoriile vor fi libere, vizitatorii americani vor putea acum să revină acasă cu havane cubaneze și rom cubanez, produse premium absente de peste jumătate de veac de pe piața americană. Cuba se va deschide către America vecină, America se va deschide către Cuba, o fostă destinație preferată a americanilor înainte de anii ’60 trecuți. Secretarul de Stat John Kerry a anunțat, la rândul lui, că a început să revizuiască statutul actual al Cubei, de sponsor al terorismului internațional, după cum, deocamdată, insula este clasificată în documentele americane. Totuși, se anticipează probleme. O lege americană din 1996 pretinde să se facă un progres evident în ce privește democatizarea Cubei, alegeri libere, dizolvarea poliției politice etc. De asemenea, vârsta înaintată a lui Raul Castro aduce în discuție o eventuală tranziție politică în țară și, cu siguranță, americanii vor dori să aibă sugestii și chiar un cuvânt de spus în această privință.
După înfrângerea democraților la alegerile de la 4 noiembrie, când republicanii au luat ambele Camere ale Congresului SUA, normalizarea relațiilor cu Cuba comunistă poate fi socotită ca a mare victorie și o mare “revanșă“politică a lui Obama. Ca o trezire a Americii la realitate, ca o reîntoarcere a ei la politici înțelepte și pragmatice, sub conducerea unui președinte înțelept, pragmatic și pornit să promoveze cele mai bune interese naționale ale țării sale, exact în acea perioadă de mandat, ultimii doi ani, când, de obicei, președinții americani încep să-și evalueze moștenirea lăsată țării, să scrie cărți, să-și pregătească trecerea cât mai vizibilă în istorie etc. și mai puțin să facă politici mari, interne sau internaționale. Din acest punct de vedere, saga cubaneză a lui Obama este atipică, și îi face cinste. De la fostul Nixon încoace, și alți președinți au încercat un dialog cu Fidel Castro, și Carter și Clinton, dar circumstanțele le-au fost potrivnice. Astăzi, frații Castro au îmbătrânit mult, o structură politică post-castristă începe să-și facă apariția în insulă; principalul furnizor de petrol și finanțări, Venezuela, are probleme tot mai mari, Obama pare cubanezilor mai simpatic decât toți predecesorii săi la Casa Albă din ultimii 35-40 de ani, reîntoarcerea la termeni mai buni cu America pare, deci, oportună. Totuși, ridicarea embargoului și a restricțiilor de călătorie nu înseamnă că relațiile vor da pe dinafară, peste noapte. Foștii exilați cubanezi din SUA, după zeci de ani, sunt astăzi capabili să pună ban lângă ban și să“cumpere” insula și, împreună cu alți investitori americani, să impună acolo modelul economic nord-american, măturând din politica insulei statul social existent în prezent, dar și tendințele naționaliste și, odată cu ele, stabilitatea țării. O tranziție către altceva în Cuba este necesară, dat trebuie să se producă treptat, cu costuri sociale cât mai mici. În sfârșit, desprinderea de comunism a Cubei este și ea necesară, reluarea relațiilor cu America va accelera acest proces. Dar, să ne amintim că au existat și dictatori care au ridicat țările lor și le-au așezat pe făgașuri istorice corecte, de pildă Franco al Spaniei.
Numai viitorul va putea spune ce fel de dictatori au fost frații Fidel și Raul Castro.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.