Donald Trump a câştigat şapte state dintre cele 11 în care Partidul Republican din Statele Unite a ţinut ieri alegeri pentru desemnarea candidatului la preşedinţie. Aşa-numita Super Marţi a fost o zi bună pentru mogulul-politician care a enervat, speriat şi stupefiat establishment-ul american.
Cele trei ceasuri rele au fost cedate de Trump adversarilor săi.
Trump e rezultatul verificabil al derivei la dreapta a republicanilor. Tolerarea a tot felul de discursuri nefericit-conspiraţioniste opoziţia nevrotică si fara nuanţe pe care i-au facut-o lui Obama, l-a facut pe “The Donald” posibil.
Cum să ameninţi ca laşi milioane de oameni fără asigurare medicală? Cum să îţi arogi fără niciun fel de nuanţe dreptul de a interzice femeilor să dispună de corpul lor? Sunt întrebări la care Partidul Republican a preferat să nu răspundă, conducerea sa alegând să îşi depoziteze speranţele în candidaţi lipsiţi de energie şi inspiraţie ca Jeb Bush şi Marco Rubio.
Paradoxal cumva, Trump nu e extremist. Nu e răspunsul unui electorat speriat de “stângism”, ci al unui electorat exasperat. De fapt, republicanii care îl votează pe Trump sunt enervaţi de retorica fără conţinut a liderilor formali ai partidului. Consecinţa? Aceşti oameni sunt dispuşi să participe conştient la un fel de farsă gigantică în care candidatul schimbă ocheade peste masa cu electoratul, spre exasperarea mai-marilor partidului.
Donald Trump e non-ideologic, şi marele sau atu e că nu se teme nici de controverse, nici de ridicol. E amoral şi, cum zice americanul, stă cu privirea pe minge. Va face ce crede că e necesar pentru a câştiga. Va jigni şi va fi curtenitor, va ameninţa şi va trimite bezele, va face bancuri bune sau va fi ofensiv dincolo de limita admisă.
Însă, dincolo de toate acestea, Trump e, în esenţă, un negociator care, foarte probabil, nu va aplica mai nimic din toate ameninţările cu care tot sperie lumea. Puţin probabil să interzică accesul musulmanilor în America, şi mai puţin probabil să construiască un gigantic zid la graniţa de sud şi să îi oblige pe mexicani să îl plătească. Asta ca să dau doar câteva exemple.
Dacă vreodată va fi preşedinte, aşteptaţi-vă mai degrabă la un Reagan decât la Hitler. Şi Reagan era un fost entertainer, iar pe parcursul mandatelor a ajuns aproape un sfânt în sinaxarul republican. Şi Reagan promitea să stea ferm la dreapta pentru ca la întâlnirea cu guvernarea reală să se mute discret spre centru. Tind să cred că Trump va urma aceeaşi cale, dacă va avea ocazia..
Maleabilitatea de azi a candidatului Trump arată că pentru el e importantă victoria. Iar în istoria recentă a Americii nu se cunosc cazuri în care un preşedinte să fi ameninţat grav sistemul democratic fără ca mecanismele de apărare să nu fi intervenit. Tind să cred că dl Trump ştie asta şi sunt destul de sigur că sistemul functioneaza corect. Linia de apărare nu a fost ruptă.
Trump? Trump nu e decât hârtia de turnesol a politicii făcute cu spatele la electorat şi atât. Nu e Mussolini şi nici trimisul Satanei. Un soi de avertisment cu parul vâlvoi.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.