Fifty-three years! Almost a lifetime — that’s how long the former capital friends of the 19th century, Havana and Washington, have severed all ties, been arch enemies and scolded each other at every opportunity. In 1962, their crazy fight brought the world on the verge of a catastrophe, when Khrushchev installed Russian missiles on the island, just 80 kilometers from Florida. And today, it’s the Russians again, at the time ready to start a nuclear apocalypse, who have now accelerated things and pushed America toward reconciliation by going back to Cuba and thus showing the Americans that they too need to take action.
They needed to make a quick move after Putin’s visit to Havana last summer, when he very generously and in a politically well-thought manner erased 90 percent of Fidel Castro’s old debt to Moscow and agreed to reopen the old Russian spy base in Lourdes, south of Havana, which was initially opened in 1967. This forced the U.S. to move fast, after it became clear to everyone that Russia wanted to reassert itself as a fierce geopolitical enemy of the United States and that its response to the sanctions brought against it would be to establish a presence right in the West’s backyard, one step from American borders on land, sea and even extraterrestrial space, extending the terrestrial stations of the Russian space communication system – GLONASS – into Cuba, Nicaragua and Venezuela.
Both Cuba and Latin America are now an older Russian challenge, dating back to the days of the Cold War when the U.S. was forced to fight back fast, and so, on Dec. 17, President Barack Obama announced the reestablishment of full diplomatic relations, as well as the elimination of economic and travel restrictions to Cuba, stating that this is the end of America’s previous stance toward the communist island separating the two Americas. “Isolation has not worked. It’s time for a new approach,” he said during a speech at the White House. This speech won him a well-deserved place among the most important politicians of the 21st century.
In the upcoming months, meetings will be held among country officials, embassies will open in both capitals, American commercial sanctions will be relaxed and even eliminated, travel will be unrestricted, and American visitors will be able to come home with Cuban cigars and rum, which haven’t been available in America for over half a century. Cuba will be open for neighboring America, and America will be open for Cuba, which was one of the favorite destinations of Americans back in the '60s.
Secretary of State John Kerry also announced the revision of Cuba’s current status as a sponsor for international terrorism, as it’s classified in American documents. However, problems are expected. A 1996 American law requires evidence of clear progress toward democracy in Cuba, as well as free elections and the dissolution of the political police, etc. Moreover, due to Raul Castro’s old age, there will probably be a political transition in Cuba, and surely, the Americans will have suggestions and will want to have a say in the matter.
After the Democrats lost the elections on Nov. 4, and the Republicans took over both chambers of the United States Congress, normalizing relations with communist Cuba can be considered a major win and a significant political “retaliation” for Obama. This is an awakening for America; it marks the return to smart and practical policies under a smart and pragmatic president, set to promote his country’s best interests during the last period of his mandate. All this at a time that American presidents usually begin evaluating their legacy and writing books to make their passing into history as visible as possible, and are less preoccupied with making important policies, whether domestic or external. From this point of view, Obama’s Cuban saga is atypical and does him justice.
Since Nixon, other presidents have tried to have a dialogue with Fidel Castro – Carter and Clinton – but the circumstances were not in their favor. Today, the Castro brothers have aged significantly, and a post-Castro political structure is beginning to form on the island. Its main oil and finance supplier, Venezuela, is in trouble, and the Cubans like Obama more than his predecessors in the White House during the last 35 to 40 years. Therefore, making amends with America seems desirable.
However, lifting the embargo and travel restrictions doesn't mean that the relations between the countries will turn over night. Dozens of years later, former Cuban exiles in the U.S. are now able to save enough money to "buy” the island and, together with other American investors, impose a new North American economic model, wiping away the country’s current social status and the nationalist tendencies, along with national stability. A transition to something else is necessary in Cuba, but it needs to happen gradually with the social costs being as low as possible. Finally, stepping away from communism is also necessary, and renewing relations with America is only going to accelerate this process. Let’s remember, however, that there have been dictators who managed to raise their countries and set them on the right historical paths, like Francisco Franco in Spain.
Only time will tell what kind of dictators Fidel and Raul Castro will be.
53 de ani! Aproape o viață de om, de atâta vreme fostele capitale prietene încă din secolul 19, Havana și Washingtonul, au rupt orice legături, s-au dușmănit de moarte și s-au ocărât ori de câte ori au avut ocazia. În sfada lor nebună, în 1962 au adus omenirea în pragul unei catastrofe, în vremea crizei rachetelor rusești instalate de Hrușciov în insula aflată la numai 80 km de Florida. Iar astăzi, tot rușii, gata să pornească pe atunci Apocalipsa nucleară, sunt cei care, de fapt, au grăbit lucrurile și au împins America către reconciliere, întorcându-se în Cuba și arătându-le, astfel, americanilor că trebuie să acționeze și ei. Să se miște grabnic, după ce Putin a vizitat în vară Havana și, într-un gest generos și bine gândit politic, a șters 90% din vechea datorie a lui Fidel Castro către Moscova și după ce tot el a căzut la înțelegere cu Fidel să reactiveze vechea bază de spionaj rusească de la Lourdes, la sud de capitala cubaneză, deschisă inițial în 1967. Au făcut-o să se miște grabnic, după ce a fost limpede pentru toți că Rusia lui Putin se reafirmă ca un rival geopolitic de temut al Statelor Unite și că răspunde sancțiunilor ce i s-au impus, manifestându-și prezența chiar în curtea Vestului, la el acasă, la doi pași de granițele Americii, pe pământ, pe ape și în spațiul extraterestru, prin extinderea în Cuba, Ncaragua și Venezuela a stațiilor terestre ale sistemului de comunicații spațiale rusesc, Glonass.
Cuba și America Latină sunt astăzi o provocare rusească mai veche, din vremea fostului război rece, situație în care SUA au fost nevoite să riposteze grabnic și, astfel, la 17 decembrie, președintele Barack Obama a anunțat restabilirea relațiilor diplomatice, precum și ridicarea restricțiilor economice și de călătorii către Cuba, declarând că pune capăt “poziției trecute” a Americii față de insula port-drapel a comunismului din cele două Americi. “Izolarea nu a fost productivă. A sosit vremea să căutăm abordări noi”, a spus el, într-o alocuțiune istorică rostită la Casa Albă. O alocuțiune în urma căreia președintele american și-a câștigat un loc binemeritat printre cei mai importanți oameni politici de la începutul secolului 21.
În lunile care vin, vor urma întâlniri între oficialitățile celor două țări, se vor deschide ambasade în cele două capitale, sancțiunile comerciale americane vor fi relaxate și chiar eliminate, călătoriile vor fi libere, vizitatorii americani vor putea acum să revină acasă cu havane cubaneze și rom cubanez, produse premium absente de peste jumătate de veac de pe piața americană. Cuba se va deschide către America vecină, America se va deschide către Cuba, o fostă destinație preferată a americanilor înainte de anii ’60 trecuți. Secretarul de Stat John Kerry a anunțat, la rândul lui, că a început să revizuiască statutul actual al Cubei, de sponsor al terorismului internațional, după cum, deocamdată, insula este clasificată în documentele americane. Totuși, se anticipează probleme. O lege americană din 1996 pretinde să se facă un progres evident în ce privește democatizarea Cubei, alegeri libere, dizolvarea poliției politice etc. De asemenea, vârsta înaintată a lui Raul Castro aduce în discuție o eventuală tranziție politică în țară și, cu siguranță, americanii vor dori să aibă sugestii și chiar un cuvânt de spus în această privință.
După înfrângerea democraților la alegerile de la 4 noiembrie, când republicanii au luat ambele Camere ale Congresului SUA, normalizarea relațiilor cu Cuba comunistă poate fi socotită ca a mare victorie și o mare “revanșă“politică a lui Obama. Ca o trezire a Americii la realitate, ca o reîntoarcere a ei la politici înțelepte și pragmatice, sub conducerea unui președinte înțelept, pragmatic și pornit să promoveze cele mai bune interese naționale ale țării sale, exact în acea perioadă de mandat, ultimii doi ani, când, de obicei, președinții americani încep să-și evalueze moștenirea lăsată țării, să scrie cărți, să-și pregătească trecerea cât mai vizibilă în istorie etc. și mai puțin să facă politici mari, interne sau internaționale. Din acest punct de vedere, saga cubaneză a lui Obama este atipică, și îi face cinste. De la fostul Nixon încoace, și alți președinți au încercat un dialog cu Fidel Castro, și Carter și Clinton, dar circumstanțele le-au fost potrivnice. Astăzi, frații Castro au îmbătrânit mult, o structură politică post-castristă începe să-și facă apariția în insulă; principalul furnizor de petrol și finanțări, Venezuela, are probleme tot mai mari, Obama pare cubanezilor mai simpatic decât toți predecesorii săi la Casa Albă din ultimii 35-40 de ani, reîntoarcerea la termeni mai buni cu America pare, deci, oportună. Totuși, ridicarea embargoului și a restricțiilor de călătorie nu înseamnă că relațiile vor da pe dinafară, peste noapte. Foștii exilați cubanezi din SUA, după zeci de ani, sunt astăzi capabili să pună ban lângă ban și să“cumpere” insula și, împreună cu alți investitori americani, să impună acolo modelul economic nord-american, măturând din politica insulei statul social existent în prezent, dar și tendințele naționaliste și, odată cu ele, stabilitatea țării. O tranziție către altceva în Cuba este necesară, dat trebuie să se producă treptat, cu costuri sociale cât mai mici. În sfârșit, desprinderea de comunism a Cubei este și ea necesară, reluarea relațiilor cu America va accelera acest proces. Dar, să ne amintim că au existat și dictatori care au ridicat țările lor și le-au așezat pe făgașuri istorice corecte, de pildă Franco al Spaniei.
Numai viitorul va putea spune ce fel de dictatori au fost frații Fidel și Raul Castro.
This post appeared on the front page as a direct link to the original article with the above link
.