Pentru copiii nematurizaţi deveniţi finanţişti ai secolului trecut, cazinoul a exercitat permanent o atracţie demnă de psihanaliză. De aceea, capitalismul casino, cu varianta sa românească, capitalismul de talcioc, au devenit nu doar instrumente de îmbogăţire rapidă a celor “curajoşi”, ci “realităţi” de sine stătătoare, ba chiar un fel de principii pentru construcţia unei lumi “mai bune”. Puţin a contat care sunt consecinţele sociale sau economice ale acestui model social, câtă vreme scopul – îmbogăţirea – este atins. În fond, lumea nu poate oferi şanse egale pentru toţi. Unii câştigă, şi alţii pierd. Nu-i aşa de când lumea?! Şi, cum scopul scuză mijloacele, politicieni sau moralişti, ba chiar şi feţele bisericeşti, s-au transformat din gardieni ai bunei cuviinţe în jucători sau chibiţi ai celor ce joacă la ruletă. Iar “noul cazinou” nu mai e, precum în vechea accepţiune, un “local public” unde sunt permise jocuri de noroc, ci o nouă formă de societate în care (spaţiul) publicul nu îşi mai are sensul. Pentru că, dacă spaţiul public există, atunci Cazinoul ar trebui ţinut sub control. De unde şi ura fără margini împotriva statului, acest “părinte abuziv” care interzice copilului să joace tot ce are la ruletă. Dar când norocul şi jocul, şi nu munca, devin reguli de aur ale succesului în viaţă, clasicele valori burgheze şi tradiţia creştină sunt deja istorie. Restul e lobby şi marketing.
Criza economică mondială, trans-formată de iubitorii norocului şi ai “economiei ruletă” în depresiune, părea să schimbe datele problemei. Politicienii, surprinşi de amploarea crizei şi constrânşi de puţinătatea mijloacelor de intervenţie de care dis-puneau, au anunţat cu turle şi trâmbiţe noua eră a reglementărilor. Printre aceştia, Barack Obama părea unul dintre cei mai hotărâţi. După legea securităţii sociale, cea de-a doua mare reformă a lui Barack Obama ar fi trebuit să permită preluarea controlului în raport cu lumea financiară. Şi, chiar astfel era prezentată legea “Dodd-Frank” adoptată în forma finală de Senatul SUA joia trecută, pe 15 iulie. Însă, chiar dacă administraţia de la Washington încearcă să prezinte textul adoptat de Congres ca pe o mare victorie – iar presa europeană şi românească ţine isonul – noua lege nu este deloc revoluţionară. Nu doar că nu revine la principiile din Glass Steagall Act – lege adoptată în vremea lui Franklin Delano Roosevelt, în 1933, şi abrogată sub Bill Clinton în 1999 – care ar fi impus separarea strictă între băncile comerciale şi băncile de investiţii, dar reglementează foarte puţin din ceea ce promitea iniţial. Toate avansurile presupuse de textele adoptate în primăvară de Camera Reprezentaţilor şi Senat au dispărut din textul final. Lobby-ul exercitat de Wall Street a impus regula. Iar victoria conservatorilor în Marea Britanie şi virajul cu 180 de grade impus politicii economice britanice de City-ul londonez au dat Wall Street-ului posibilitatea să îşi impună principiile. Nu doar că economia casino supravieţuieşte foarte bine, dar revine mai puternică decât înainte. Iar consecinţele se simt deja.
În urma negocierilor şi presiunilor continue, legea a devenit atât de confuză încât până şi Christopher Dodd, preşedinte Comitetului bancar al Senatului SUA, după care a şi fost numită legea, recunoaşte că “nu vom şti rezultatele complete…până când toate instituţiile create nu sunt puse la încercare”. Adică, până la o viitoare criză. Doar că cea care a început datorită practicilor capitalismului casino nu s-a încheiat. Aşa că, în absenţa unor principii clare, legea “Dodd-Frank” vine doar cu promisiuni privind reglementarea unor domenii cruciale precum funcţionarea băncilor, a instrumentelor derivate, protecţia consumatorilor, activitatea agenţiilor de rating sau a fondurilor speculative. Iar normele de aplicare vor fi elaborate de mai multe agenţii de reglementare în cel mai bun caz între 2012 şi 2014. Adică după viitoarele alegeri prezidenţiale americane, când conservatorii speră să poată prelua controlul.
Evoluţia situaţiei din State Unite oferă o bază excelentă bancherilor din Europa pentru a obţine, la rândul lor, o legislaţie laxă. Reforma în profunzime a sistemului bancar a fost amânată. Priorităţile politice, cum sunt şi alegerile legislative de la mijlocul mandatului din SUA, au obligat administraţia Obama şi Congresul SUA la concesii majore făcute sistemului bancar. Odată depăşit momentul critic, economia casino speră să poată reveni la vechile practici, doar puţin machiate, aşa, de ochii publicului. Dar consecinţele economice ale acestei amânări ar putea fi mult mai grave decât cele provocate de cutremurul financiar din 2008.
“What we are left with is lobbying and marketing.” Very astute observation. Thank you, Pîrvulescu, via Iotcov.