A Short Handbook for Successful Embezzlement

<--

O ştire care spune multe despre amatorismul în materie de delapidare al Pentagonului ne dă ocazia să încreţim sarcastic o nară înspre americani.

Astfel, Pentagonul nu are niciun fel de documente justificative privind cheltuirea a 2,6 miliarde de dolari care ar fi trebuit folosiţi la reconstrucţia Irakului.

Ce poate fi atât de greu în a justifica doar 2,6 miliarde de dolari? Pentagonul ar trebui să ciulească mai bine urechile înspre România şi să urmeze exemplul clasicilor.

Vine firma de audit şi constată: s-a cheltuit deja un miliard şi nu s-a construit nimic, să zicem măcar un kilometru de autostradă. Răspunsul vine de la sine. Înainte de a construi ceva, trebuie executate studii topometrice. Ceea ce în Irak poate constitui o problemă, având în vedere că vorbim de un deşert, iar dunele de nisip tind să-şi schimbe forma de la zi la zi. Sigur, am putea intra cu buldozerele în ele, dar mai întâi trebuie o expertiză privind impactul de mediu. Alţi bani, alt act adiţional…

Ai tărăgănat lucrurile suficient sub artificiul acesta şi s-a mai dus un miliard. Este timpul să aburim auditul după metoda Berceanu. Planul topografic este gata şi studiul privind impactul de mediu (care a costat şi el mai mult decât era prevăzut – vezi clauzele scrise cu un corp de literă atât de mic încât nu se vede nici din satelit) este gata. Intervine însă problema vestigiilor arheologice din drum. Îl introduci pe auditor în istoria sumeriană, akkadiană, asiro-babiloniană până când i se împleticesc literele cuneiforme în faţa ochilor.

Alt moment de respiro, alte 600 de milioane dispărute fără să fi făcut nimic. Dacă auditorul se întoarce, scoţi din pălărie stră-stră-strănepotul lui Hammurabi cel Mare care revendică trei sferturi din Irak. Nu poţi să faci nimic până nu se rezolvă problema în instanţă, dar trebuie să plăteşti firmele contractate.

Ce, vrei chitanţă să ştii cât a luat multinaţionala aia cu punct de lucru într-o garsonieră dotată cu un laptop? Se găsesc ele şi pe Şoseaua Colentina…

About this publication