What Future for the University Square Protests?

<--

Ce viitor pentru Piaţa Universităţii?

În ultimul număr al (cred eu) celei mai prestigioase reviste de cultură şi politică, “The New York Review of Books”, am citit un amplu articol despre mişcarea de protest “Occupy Wall Street” declanşată cu aproape 5 luni în urmă la New York. Am găsit atât de multe asemănări cu protestul numit generic “Piaţa Universităţii” încât m-am gândit să încerc o paralelă. Se spune că “OWS” s-a declanşat când foarte mulţi americani n-au mai acceptat tăcerea despre ceea ce se vorbea intens în privat cu privire la inegalitatea economică susţinută şi promovată de clasa politică sub influenţa şi, de fapt, dominaţia puterii marilor corporaţii. În SUA, astăzi, 1% dintre americani – vârful piramidei – posedă o avere netă cât 90% dintre cei de la bază! Proporţia sărăciei din ansamblu, cât şi a copiilor aflaţi în sărăcie situează SUA la nivelul unor ţări ca Mexic şi Turcia. Nu-i de mirare că acum în SUA, aşa cum arată recente cercetări sociologice, cei sub vârsta de 30 de ani care privesc pozitiv socialismul sunt mai numeroşi decât cei care privesc pozitiv capitalismul. Scor 49 la 46! Mă gândesc că în România diferenţa e şi mai mare. Preşedintele Obama s-a făcut ecoul protestului când a deplâns “lăcomia care-ţi taie respiraţia a câtorva” şi a chemat la “restabilirea unei stări echitabile”, care este “cauza definitorie a timpurilor noastre”. Nu-mi amintesc dacă Traian Băsescu a avut o poziţie asemănătoare.

Şi în SUA şi în România protestul a reuşit să concentreze atenţia media şi să devină foarte popular cu deosebirea că pe meleaguri europene protestul a fost mai articulat şi cu cerinţe foarte clare. Şi în SUA şi în România reacţia celor din forţele de ordine a fost destul de dură încât să fie caracterizaţi mercenari ai unei cauze antidemocratice cu deosebirea că pe meleaguri americane poliţiştii au arestat şi molestat şi 20 de ziarişti. Prezenţa forţelor de ordine “a fost resimţită mai mult ca o tactică decât ca o necesitate legală pentru că ele erau acolo nu pentru ca să asigure ordinea cât pentru a-i demoraliza pe protestatari” după cum scrie autorul articolului din “NYRB”. Un cunoscut teolog american asemăna “OWS” cu primii creştini care “s-au născut ca o mişcare publică, într-un spaţiu public, prin întâlniri spontane”.

Unii reprezentanţi ai mişcărilor de protest spuneau şi la Bucureşti şi la New York că la urma urmelor scopul protestului este “un guvern care dă socoteală poporului şi este liber de afaceri corupte”. Dintr-o vastă creativitate a protestatarilor aş alege din “OWS”: “You cannot evict an idea” (Nu poţi alunga o idee) iar din “Piaţa Universităţii”: “Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi”.

În continuarea paralelei merită citate cuvintele unor organizatori ai “OWS” despre faptul că protestatarii au participat deplin într-un proces “orizontal, autonom, fără lideri, al unei democraţii bazată pe un altfel de consens”. La fel, putem regăsi la Bucureşti ideea că nu contează faptul că se adoptă tot felul de legi de către putere. Nu despre legi e vorba, ci despre demnitate împotriva umilinţei, dialog împotriva surzeniei, respectarea drepturilor împotriva obtuzităţii birocratice. Într-un exerciţiu de parafrazare a Sfântului Apostol Pavel care să-mi fie iertat aş spune că ceea ce părea nebunie a devenit înţelepciune. Sunt convins că ambele mişcări protestatare au un efect de educaţie cât se poate de benefică pentru a clădi mai mult respect, mai puţin egoism, pentru o autentică responsabilitate civică.

Dacă “Piaţa Universităţii” ar fi să devină întruparea conştiinţei publice va trebui ca, alături de substanţa morală, să pună mai multe întrebări clare şi concrete. De exemplu, ce reforme ale instituţiilor statului le-ar aduce mai aproape de şi în favoarea cetăţenilor sau ce grad de inegalitate economică este acceptabil fără a distruge motivaţia autodepăşirii sau cu ce elemente concrete se poate reduce semnificativ influenţa intereselor de afaceri în politică. Ei au capacitatea de a da răspunsuri fiindcă au o credinţă sinceră şi au dovedit creativitate. Îmi rămâne să-l citez direct pe Apostolul Pavel “Or, credinţa este substanţa lucrurilor nădăjduite şi demonstraţia lucrurilor ce nu se văd”.