The Fall and Rise of Militias

<--

Unii îi consideră „fanatici”, alţii – americani cu un simţ civic dezvoltat. Cine sunt, de fapt, „miliţienii” Americii? Odată cu prăbuşirea economiei americane şi revenirea la putere a democraţilor lui Obama, miliţiile constituţionaliste au cunoscut un reviriment puternic.

Nu sunt neonazişti, deşi unii dintre ei împărtăşesc idei de extremă dreapta. Nu sunt însetaţi de sânge, deşi mulţi posedă adevărate arsenale. Nu sunt majoritari, deşi principiile lor libertarianiste sunt îmbrăţişate de tot mai mulţi americani înfuriaţi de guvernul lui Barack Obama. Sunt un grup amorf de bărbaţi şi femei, în general albi, care se antrenează periodic în tehnici de autoapărare.

Organizaţiilor paramilitare pe care le-au înfiinţat li se spune „miliţii” pentru a-i diferenţia de forţele armate ale statului. (Comuniştii au dat acelaşi nume unităţilor poliţieneşti ca să arate că acestea sunt forţe cetăţeneşti). „Miliţienii” americani sunt un fenomen modern (şi răspândit în întreaga Americă), deşi se consideră continuatorii direcţi ai coloniştilor patrioţi care au luptat împotriva trupelor britanice în secolul al XVIII-lea.

Primul val: 1994

Conform profesorului Robert Churchill, specialist în chestiunea grupărilor insurecţioniste americane, istoria mişcării miliţieneşti începe prin a doua jumătate a anilor ’80, cu acţiunile de lobby politic şi mediatic ale unor organizaţii care militau pentru protejarea dreptului cetăţenilor de a deţine arme de foc.

„Susţinătorii dreptului la arme căutau să-şi legitimeze cumva cauza şi au apelat la istorici. S-au scris şi publicat atunci studii despre Revoluţia Americană şi despre rolul miliţiilor cetăţeneşti din acea perioadă.

Prin intermediul acestor studii, „ideea că miliţiile fuseseră menite de la bun început să acţioneze ca o forţă insurecţională cu rolul de a apăra oamenii împotriva abuzurilor statului s-a încetăţenit în tabăra pro-arme” povesteşte Churchill.

„Apoi, secţiile de poliţie şi-au adăugat unităţi speciale paramilitare (SWAT). Pe măsură ce controversele pe tema dreptului la armă se încingeau, aceste unităţi de poliţie au început să acţioneze tot mai agresiv. Se obişnuiseră cu folosirea tacticilor paramilitare în acţiunile îndreptate împotriva traficanţilor de droguri şi exista teama că-şi vor îndrepta curând atenţia şi asupra deţinătorilor de arme”, continuă Churchill.

Pe fondul acestor tensiuni, exacerbate de două incidente sângeroase (Ruby Ridge, Idaho în 1992 şi Waco, Texas în 1993), când forţele federale americane au luat cu asalt taberele unor grupări acuzate de deţinerea de arme ilegale, zeci de mii de americani au început să creeze grupări armate de autoapărare – cu alte cuvinte, miliţii.

Declinul: 1995

Mişcarea miliţiilor nu a avut niciodată o structură centralizată de comandă. În plus, fiind rezultatul unui fenomen în mare parte spontan, sutele de grupări emergente care şi-au spus „miliţii” n-au împărtăşit întotdeauna aceleaşi valori şi credinţe. Istoricii şi sociologii au identificat de la bun început cel puţin două ramuri diferite ale mişcării: una preocupată în primul rând de aşa-zisa restaurare a Republicii Americane bazată pe maximizarea drepturilor şi libertăţilor individuale (ce au primit numele de „miliţii constituţionaliste”) şi alta cu accente rasiste şi apocaliptice şi animată de o viziune sumbră a unei conspiraţii internaţionale menită să subjuge „americanii liberi” („miliţii milenariste”).

La 19 aprilie 1995, Timothy McVeigh, un simpatizant al doctrinelor milenariste, a detonat o bombă masivă în faţa unei clădiri a guvernului federal din Oklahoma City, ucigând 168 de oameni. Atentatul a avut repercusiuni imense asupra tuturor miliţiilor, care s-au trezit peste noapte în atenţia jurnaliştilor, precum şi a FBI-ului.

La scurt timp după atentat, multe grupări milenariste au fost dezmembrate, iar unii constituţionalişti şi-au întrerupt activităţiile organizate. Recent, însă, odată cu prăbuşirea economiei americane şi revenirea la putere a democraţilor conduşi de Barack Obama, miliţiile constituţionaliste au cunoscut un reviriment puternic.

Al doilea val: 2009-2010

Rândurile miliţiilor s-au îngroşat substanţial în ultimii doi ani. Studiile sociologice la acest capitol sunt puţine şi incomplete, ceea ce îngreunează considerabil identificarea cauzelor acestei tendinţe. Mark Potok, director în cadrul Southern Poverty Law Center, o organizaţie care ţine evidenţa grupărilor extremiste din America, vorbeşte de trei cauze majore care au dus la revigorarea miliţiilor.

În primul rând, e vorba de problemele de natură economică care îi radicalizează pe americani. O altă influenţă este discursul tot mai violent al comentatorilor şi politicienilor conservatori americani care avansează periodic tot felul de teorii conspiraţioniste şi alarmiste. În sfârşit, conform lui Potok, schimbările demografice prin care trece America – simbolizate de alegerea în funcţia de preşedinte a lui Obama – îi deranjează profund pe unii albi. Marea majoritate a membrilor miliţiilor neagă însă cu vehemenţă acuzaţiile de rasism.

Diferenţă

Nici constituţionaliştii şi nici milenariştii nu se identificau cu ideologiile rasiste ale unor grupări gen Ku Klux Klan sau skinheads, însă viziunea paranoică a milenariştilor, care se simţeau ameninţaţi de o cabală internaţionalistă pusă pe cucerirea întregii lumi, a atras în anii ’90 destule persoane cu tendinţe antisemite şi rasiste.

„Aviz Ceauşeştilor americani!”

Mike Vanderboegh a fost lider al unei miliţii din Alabama în perioada primului val, iar acum este considerat de mulţi drept o eminenţă cenuşie a mişcării miliţieneşti.

„Libertatea este un drept inalienabil pe care ni l-a dat Dumnezeu. Conducerea actuală a ţării crede că poate să dicteze minorităţii cum să se poarte, doar pentru că a fost aleasă de către o majoritate a cetăţenilor. Dar părinţii fondatori ai acestei republici au spus că democraţia fără limite este la fel de periculoasă ca şi dictatura. Democraţia absolută e ca şi cum ai avea trei lupi şi o oaie care se apucă să hotărască prin vot ce să mănânce la cină. Dacă nu există un meniu constituţional în care să scrie ‘E interzis să se mănânce oaia’ şi un câine ciobănesc care să impună regulile stabilimentului, oaia va fi mâncată de către lupi. Va fi un act pur democratic şi, în acelaşi timp, pur dictatorial. Cetăţenii înarmaţi ai Statelor Unite sunt cei care joacă rolul acelui câine ciobănesc”, crede Vanderboegh.

El nu ezită să compare societatea americană contemporană cu România din vremea comuniştilor. „Guvernul federal se comportă din ce în ce mai tiranic – vezi recenta lege care obligă fiecare cetăţean să-şi cumpere asigurare de sănătate. Ceauşeştii americani caută să înghită cât mai multe libertăţi cetăţeneşti. Sper ca regimul Obama să-şi aducă aminte ce li se întâmplă tiranilor de genul lui Nicolae Ceauşescu şi a încântătoarei sale soţii!”, încheie Vanderboegh.

Dreptul inviolabil la arme

De departe cea mai importantă revendicare a simpatizanţilor miliţiilor americane este protejarea dreptului cetăţenilor de a deţine arme de foc. Cel de-al doilea amendament al Constituţiei SUA interzice limitarea dreptului poporului de a purta arme. Legea însă nu specifică ce fel de arme sunt permisibile, ceea ce a dus la numeroase dispute virulente între tabăra celor care vor să interzică unele tipuri de arme de foc şi tabăra celor care consideră că cetăţenii au dreptul să deţină orice fel de armă, inclusiv puşti automate gen Kalaşnikov.

„Cel de-al doilea amendament este cel care garantează că cetăţeanul îşi poate exercita dreptul său la viaţă, libertate şi căutarea fericirii”, spune David Codrea, american ai cărui bunici au emigrat din Transilvania în prima jumătate a secolului al XX-lea.

„Guvernul american a uitat că acest amendament spune că dreptul cetăţenilor de a purta arme nu poate fi îngrădit. Suntem martori la eforturi continue de a dezarma poporul, sub pretextul luptei împotriva terorismului. Suntem asociaţi continuu cu extremismul, cu ura; ce mă amuză e că sunt acuzat de către cei de stânga că sunt rasist şi antisemit, în timp ce adevăraţii rasişti şi antisemiţi mă acuză că m-am vândut pentru că susţin în scrierile mele dreptul tuturor de a purta arme, indiferent de rasă, culoare sau credinţă”.

Posesor al mai multor puşti şi pistoale, Codrea este de părere că dezarmarea populaţiei nu întăreşte de fel siguranţa publică. „Dacă ne gândim bine, cel mai important caz de ucidere în masă din istoria Americii a fost înfăptuit cu ajutorul unor cuţite de tăiat carton. În cel de-al doilea caz de ucidere în masă, atentatul de la Oklahoma City, s-a folosit benzină şi îngrăşământ agricultural. Orice poate avea acces la asemenea obiecte”, adaugă Codrea.

In ce cred „miliţienii”

Americani care fac deja parte dintr-o miliţie vorbesc despre motivele pentru care s-au raliat acestor mişcări şi despre ce intenţionează să facă pe viitor.

Roy McCarty, membru al Northern California State Militia: „Acum câţiva ani locuiam în Arizona, unde avem o problemă mare cu imigranţii ilegali care vin peste graniţă. În zona în care eram eu, poliţia de frontieră prindea peste 2.500 de ilegali în fiecare lună.

Poliţiştii erau complet depăşiţi de situaţie, aşa că noi, cei care care locuiam acolo, am înfiinţat o miliţie ca să-i ajutăm. Patrulam frontiera, prindeam ilegali şi-i ţineam până venea poliţia să-i aresteze. Pe vremuri, dacă erai membru al unei miliţii, erai perceput ca patriot. Lucrurile s-au schimbat când au venit extremiştii, de genul neo-naziştilor. Noi suntem pur şi simplu nişte vecini care se ajută între ei în caz de inundaţii, incendiu, cutremur şi aşa mai departe. Nu vrem să distrugem nimic şi nici să luptăm împotriva guvernului.”

William Krause, membru al Liberty Guard of New America: „În momentul de faţă, 40 la sută dintre americani plătesc pentru celelalte 60 de procente. Guvernul nu face nimic să remedieze această problemă – nici republicanii, nici democraţii. Singura lor preocupare e să ne ia nouă banii şi să acapareze tot mai mult, în stil socialisto-comunist. Aici în Oregon, avem o grămadă de mexicani ilegali care se plimbă toată ziua pe stradă şi comit infracţiuni şi poliţia nu face nimic. Nu vor să vorbească engleză şi nu vor să muncească. Dacă vine o inundaţie sau un cutremur, s-ar putea să se apuce de furat şi de jefuit. Dar dacă suntem ameninţaţi, noi, membrii miliţiilor, vom răspunde forţei cu forţă. E de rău şi s-ar putea să ajungem la război civil”.

Jeff Foust, membru al Indiana Militia: „Noi credem că fiecare trebuie să fie pregătit pentru orice. Pe vremuri, era un lucru absolut normal să fii în stare să ai grijă de tine chiar şi în împrejurările cele mai dificile. Acum, oamenii nu mai pot face aşa ceva. Când le vorbeşti despre nevoia de a fi pregătit pentru

orice eventualitate, te cred nebun. Mulţi oameni trec prin viaţă cu ochii închişi. Întreaga societate e programată să nu-şi facă griji pentru siguranţa libertăţii individuale”.

„Mă voi opune cu ajutorul puştii”

Mike Vanderboegh – fost lider al Alabama Constitutional Militia şi actual strateg politic al mişcării miliţieneşti – explică şi el motivele: „Noua lege a sănătăţii ne obligă pe toţi să ne cumpărăm asigurare. Când vom refuza s-o cumpărăm, ne vor amenda. Când vom refuza să plătim amenda, vor veni să ne aresteze. Dacă nu le permitem să ne aresteze în propriile noastre case, vor trimite după noi federali înarmaţi care să ne spargă uşile şi să ne târască la închisoare. Atunci, mă voi opune cu ajutorul puştii. Englezii şi americanii au o tradiţie îndelungată de a se împotrivi tiraniei”.