Before and After 9/11

<--

Înainte şi după 11 septembrie

Rare sunt persoanele, pe această planetă, capabile să spună ce făceau pe 6 sau pe 7 sau pe 8 septembrie 2001 în jurul orei 9:00, ora New York-ului. Milioane de oameni sunt însă în stare să povestească unde se aflau şi ce făceau la aceeaşi oră pe data de 11 septembrie când a fost lansat atacul terorist asupra celor două turnuri gemene de la World Trade Center. Pentru multă vreme, istoria contemporană va fi structurată în două largi perioade: cea de dinainte şi cea de după 11 septembrie.

Nimeni nu poate spune că acest atac ar fi sursa directă a crizei economice actuale sau a decepţiilor în care se adâncesc democraţiile în prezent. O legătură există însă între ceea ce s-a întâmplat atunci şi lipsa de entuziasm de acum. Nu e greu de răsfoit statisticile şi presa de dinainte de 11 septembrie 2001 pentru a descoperi că, în acel moment, Occidenul era într-o fază ofensivă, că economia era înfloritoare, că noile tehnologii erau la mare cinste şi că problema datoriei publice nu exista. În Europa, social-democraţii se aflau la putere în numeroase ţări (sau participau la guvernare cu liberalii), iar modelul de integrare propus de Uniunea Europeană era considerat ca o mare realizare istorică.

Iată însă că zece ani mai târziu America pare o ţară vlăguită financiar, zona euro pare la capătul puterilor, iar perspectivele economice sunt pesimiste mai peste tot. În Europa, extrema dreaptă câştigă teren în peisajul politic şi în minţile oamenilor, politica de integrare a străinilor este considerată un eşec în foarte multe ţări (în frunte cu Franţa), iar doamna Angela Merkel declară în Germania că multiculturalismul nu mai funcţionează. Teoriile legate de aşa-zisul inevitabil conflict dintre civilizaţii şi culturi revin în forţă, temele legate de religie sunt mai des abordate decât cele legate de civism şi democraţie. Dacă nu s-ar fi produs la începutul acestui an revoluţiile din lumea arabă, aproape am putea spune că deceniul care s-a scurs de pe data de 11 septembrie 2001 până acum a fost unul al regresului pe toate planurile.

Pentru America anul acesta este un bun moment de bilanţ în ce priveşte erorile comise în perioada post 11 septembrie. Obişnuită cu conflictele tradiţionale, cu războaile de tip clasic în care adversarii sunt cât de cât faţă în faţă, America a trimis sute de mii de soldaţi în Irak şi în Afganistan unde şi-a dublat de fapt pierderile deja înregistrate pe data de 11 septembrie 2001. Strategii occidentali au avut nevoie de zece ani pentru a înţelege că terorismul este un fenomen complex care nu poate fi combătut cu armele războiului rece sau cu strategiile convenţionale.

Pe durata secolului al XX-lea războaiele au evoluat de altfel într-un mod îngrijorător şi în defavoarea populaţiilor civile. Primul război mondial a fost un teribil masacru, dar merită reţinut că 90 la sută dintre morţi au fost soldaţi în uniformă, altfel spus s-au masacrat în special armatele între ele. Al doilea război mondial, sinonim cu oroarea absolută, a fost unul dus nu numai pe fronturile militare ci şi împotriva civililor. 50 la sută dintre morţii acestei teribile conflagraţii au fost soldaţi în uniformă şi 50 la sută civili. Ciudat cum războialele pe care le inventează omenirea au devenit cu totul şi cu totul absurde: în lumea de astăzi conflictele încep să provoace infinit mai mulţi morţi printre civili decât printre militari. S-ar spune că astăzi, în condiţii de război, ai mai multe şanse să rămâi în viaţă dacă eşti militar decât dacă eşti civil. În Bosnia, în Irak, în Somalia, în Sudan civilii sunt cei care au fost decimaţi în primul rând. Atacul de pe 11 septembrie 2001 este unul plin de simboluri morbide în acest sens. Civili luaţi ca ostateci au devenit bombe umane în avioanele deturnate, iar morţii de la World Trade Center au fost aproape toţi civili (pompierii voluntari care au murit acolo nu pot fi plasaţi în altă categorie).

Lichidarea lui Ben Laden de către americani este, fără îndoială, o victorie morală, dar strategic vorbind ea nu schimbă nimic. Terorismul nu a fost învins şi nici nu va dispărea ca ameninţare atâta vreme cât regiuni întregi de pe planetă vor continua să trăiască într-un fel de ev mediu obscur şi regresiv, liberticid şi fanatic. Un eseist francez, Jacques Attali, editorialist printre altele, declara la un moment dat că nimic nu se va putea face pe planetă până când nu va fi creat un învăţământ unic şi unificat. Atâta vreme cât unii copii vor învăţa să scrie şi să citească având ca referinţă unică doar Coranul, iar alţii doar Biblia, războaiele nu vor putea fi eliminate.

Cei care au deturnat avioanele americane pe date de 11 septembrie 2001 erau departe de a fi nişte analfabeţi, toţi erau însă nişte fanatici religioşi. Poate că ONU, sau cine ştie ce altă instituţie emanând din ultimile rezerve de raţiune ale umanităţii, ar trebui să creeze această şcoală comună pe planetă. Poate că dacă ar învăţa aceleaşi lucruri de mici copiii rasei umane nu s-ar mai măcelări odată deveniţi adolescenţi sau adulţi. Mai rămâne însă ca pe lângă aceleaşi cunoştinţe să poate beneficia şi de aceleaşi condiţii decente de viaţă.