The Iranian Syndrome and the American “Fall”

<--

Sindromul iranian şi “toamna” americană

Preşedintele SUA trebuie să înfrunte agresivitatea Iranului şi disperarea cetăţenilor americani, ambele îndreptate împotriva viciilor capitalismului.

După ororile Primului Război Mondial, lumea le-a cunoscut pe cele – cu un impact mult mai mare – ale fascismului şi comunismului. Vestului, măcinat de o criză financiară fără precedent, i-a luat ceva vreme pentru a realiza pericolul ideologic care ameninţa să acapareze masele disperate de oameni. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, democraţia occidentală a ales să “îngrădească” iluzia socialismului extrem, asumându-şi riscul unei confruntări care avea să mai dureze încă jumătate de veac.

Astăzi, după douăzeci de ani de la căderea “cortinei”, ideologia devine, din nou, un element central al cotidianului politic. De această dată, însă, “capitalismul” nu are un adversar conceptual – lui nu i se mai opune economia planificată, ci o masă de oameni sărăciţi de propriul “vis” al bunăstării.

Cu toate acestea, mişcările de protest desfăşurate sub egida “Ocupaţi Wall Street!” nu sunt dovada eşecului capitalismului şi, cu atât mai puţin, a democraţiei. Deşi, la o primă vedere, am putea fi tentaţi să credem – asemenea multor voci care s-au făcut auzite în aceste zile tensionate – că “visul” american (caracterizat tocmai prin cei doi poli, democraţie şi capitalism) se stinge, strigătele din marile pieţe din New York, Roma sau Berlin demonstrează că sistemul câştigător la sfârşitul Războiului Rece îşi păstrează viabilitatea. Prin cererile liber exprimate ale demonstranţilor din Piaţa Zuccotti (New York), democraţia americană rămâne vie şi este, încă, un model pentru restul lumii.

Nu eşecul democraţiei sperie, astăzi, administraţia de la Washington, ci provocarea ideologică pe care trebuie să o combată cu argumente convingătoare.

Teheranul este principala ameninţare

Săptămâna trecută, în plină escaladare a protestelor anti-Wall Street, preşedintele Obama alegea să identifice adevăratul inamic al Americii: nu era nici capitalismul viciat, nici instabilitatea produsă de manifestaţiile începute în New York, ci Teheranul.

Declaraţiile belicoase de până acum ale oficialilor Republicii Islamice Iran nu au determinat Casa Albă să adopte o strategie aparte în ceea ce priveşte politica externă anti-americană a acesteia.

S-a considerat, pe bună dreptate, că o atitudine indiferentă va calma ostilitatea iraniană, ajunsă la apogeu sub Mahmoud Ahmadinejad.

În timpul vizitei în SUA a preşedintelui sud-corean, Lee Myung-bak, Barack Obama surprindea auditoriul, cerând comunităţii internaţionale “sancţiuni dure” împotriva Iranului, explicând că guvernul american dispune de dovezi clare care demonstrează că Teheranul se află în spatele tentativei de asasinat împotriva ambasadorului saudit la Washington. Pentru mulţi comentatori, acest scenariu este unul menit să atragă atenţia de la manifestaţiile anti-capitalism care câştigă din ce în ce mai mulţi aderenţi. Pentru alţii, acţiunea preşedintelui SUA este încă un pas în lupta împotriva terorismului.

Orice s-ar ascunde în spatele acestei mutări, liderul american este acum pus în situaţia de a se lupta cu două tabere care, cel puţin declarativ, îşi doresc acelaşi lucru: căderea capitalismului. Dacă în ceea ce-i priveşte pe “indignaţi”, Obama preferă să vorbească mai încet şi cât de rar poate, în privinţa Iranului liderul de la Casa Albă adoptă o atitudine care surprinde, cu siguranţă.

Nu putem să nu ne întrebăm de ce, într-o perioadă dificilă pe plan intern, Obama caută inamici în afara graniţelor. Un răspuns plauzibil, folosit de adversarii politici ai preşedintelui, a fost acela că un conflict cu Iranul ar putea stinge nemulţumirea populară. Zeci de posibile variante şi-au făcut loc în presa internaţională în aceste zile. Se uită, însă, că Iranul este duşmanul declarat al Americii. Mişcarea “Ocupaţi Wall Street” îi oferă Teheranului posibilitatea să atace SUA cu propriile arme – capitalismul şi democraţia, care şi-au dovedit ineficacitatea, susţin oficialii iranieni.

În acest context, Barack Obama nu greşeşte atunci când exagerează pericolul venit din partea republicii islamice – o face pentru a apăra America şi întreaga lume de posibilitatea izbucnirii unui “război al civilizaţiilor” (cea islamică împotriva celei occidentale).

America nu răspunde provocării

Cu toate acestea, liderul de la Casa Albă nu este un inovator în relaţiile externe ale SUA – el aplică o mai veche politică de containment (“îngrădire”) , reţeta de succes a înaintaşului său Harry Truman.

Nici adversarul nu este departe de ceea ce era URSS sub Stalin pentru administraţia Truman la sfârşitul anilor ’40. Arsenalul ideologic al Teheranului pare rupt din cărţile de învăţături staliniste.

Adresându-se unui grup de studenţi şi cadre didactice universitare din provincia Kermanshah, liderul suprem al Iranului, ayatollah-ul Ali Khamenei, atacă Washingtonul cu un discurs care i-ar fi făcut invidioşi chiar şi pe liderii sovietici: “Occidentalii, aşa cum au arătat în Afganistan, Irak, Libia şi în alte ţări, luptă pentru îndeplinirea unor ţeluri diabolice – inclusiv controlul asupra celor mai importante regiuni economice şi strategice ale lumii, dominaţia asupra resurselor şi rezervelor naţiunilor, sprijinul pentru regimul sionist- în numele democraţiei şi a campaniei împotriva armelor atomice şi terorismului”.

În aceeaşi zi (16 octombrie a.c), ziarele iraniene susţineau intens demersul liderilor de la Teheran de a provoca administraţia americană să răspundă unei noi confruntări ideologice, prin titluri precum “SUA este cel mai urât regim din lume”, “Protestele Wall Street devin globale” sau “Republica Islamică a Iranului va rezista intimidării Vestului!”.

Preşedintele Ahmadinejad merge mai departe, încercând să legitimeze în faţa cetăţenilor săi acţiunile ostile ale executivului pe care îl conduce: “Sistemul hegemonic (american, n.r.) a ajuns astăzi într-un punct mort, iar ei (americanii, n.r.) nu suportă să vadă cum steagul care expune cultura, gândirea şi spiritul revoluţionar al naţiunii iraniene se ridică în întreaga lume.

Pentru moment, declaraţiile Iranului nu înarmează Vestul, preocupat să găsească soluţii la problemele economice. Rezultatul următoarelor alegeri prezidenţiale din SUA va fi, însă, decisiv pentru configuraţia liniilor directoare în politica internaţională: americanii vor avea de ales între lupta împotriva terorismului iranian condusă de Barack Obama sau cea anunţată de candidatul republican Mitt Romney împotriva Rusiei şi aliaţilor acesteia.

“Occidentalii luptă pentru îndeplinirea unor ţeluri diabolice.“

ALI KHAMENEI, liderul spiritual al Iranului